Ce salariu are un electrician sau un instalator în 2025, conform REGES/REVISAL

Ce salariu are un electrician sau un instalator în 2025, conform REGES/REVISAL
/ Foto: Pixabay

Anunț important pentru tinerii din România. Ministerul Muncii a demarat un proiect de ucenicie prin care vor putea învăța și obține o meserie în timp ce sunt plătiți. Ce salariu are, de fapt, un electrician sau un instalator în 2025? Sunt unele dintre cele mai bine plătite meserii.

Oficialii statului au decis să investească în viitorul tinerilor din România. Este vorba despre derularea proiectului ”START – Investește în calificare pentru viitor”, în cadrul căruia vor exista programe de calificare profesională direct la locul de muncă. În cadrul cursurilor, tinerii pot învăța și se pot califica direct la locul de muncă, fiind plătiți pe durata orelor de practică.

Te-ar putea interesa: Ce meserie are Minerva, de fapt. Celebrul astrolog al României a studiat la trei facultăți

Programul se adresează tinerilor sub 30 de ani. Aici vor avea ocazia să învețe o meserie, să câștige experiență și să obțină un loc de muncă în timp învață. Potrivit ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, programul ”START – Investește în calificare pentru viitor” este susținut cu 30 de milioane de euro din fonduri europene și de la bugetul de stat.

De asemenea, angajatorii primesc 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic pe care l-au angajat. În funcție de nivelul de calificare, programul va avea o durată de 6-36 luni.

”Prin acest program prin care le deschidem tinerilor sub 30 de ani drumul pentru un început în carieră. Prin proiectul START, înveţi o meserie, câştigi experienţă şi ai un loc de muncă în care eşti plătit în acest timp în care înveţi.

Programul este finanţat cu 30 de milioane de euro din fonduri europene şi de la bugetul de stat, iar angajatorii primesc câte 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic pe care l-au angajat”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.

Te-ar putea interesa: Vouchere de 500 de lei pentru români. Ce categorie beneficiază de ajutor și în 2025

Cât câștigă un electrician sau instalator în România

Potrivit datelor obținute din sistemul REGES/REVISAL, Ministerul a făcut publică lista cu salariile unora dintre cele mai căutate și bănoase meserii.

  • Sudor – 5.764 lei/lună
  • Sculer matrițer – 6.355 lei/lună
  • Instalator – 6.672 lei/lună
  • Electrician – 7.262 lei/lună
  • Tinichigeriu – 6.147 lei/lună

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!