Ce se întâmplă cu cluburile de pe litoral, de 1 mai. Lucian Bode a făcut anunțul

Trending
Ce se întâmplă cu cluburile de pe litoral, de 1 mai. Lucian Bode a făcut anunțul

În alți ani, românii așteptau cu sufletul la gură 1 mai, pentru a putea petrece pe litoral. Anul acesta, din cauza restricțiilor impuse în context epidemiologic, acest lucru nu este posibil, după cum Lucian Bode a făcut anunțul.

Tradiționala petrecere de 1 mai nu va putea fi organizată pe litoral, în acest an, din cauza pandemiei de coronavirus. Lucian Bode a declarat că deschiderea cluburilor de pe litoral nu va fi permisă în acest an.

“În ceea ce priveşte petrecerile din cluburi, sigur că în această perioadă această activitate este restricţionată şi avem, în funcţie de indicele la mia de locuitori, ştim până la ce oră avem permisă deplasarea în noaptea de Înviere, aceste unităţi economice nu sunt deschise. Ele nu pot funcţiona. Ne dorim ca pas cu pas, în funcţie de evoluţia acestei epidemii, în funcţie de modul în care Guvernul va ridica gradual restricţiile impuse, tot gradual ne putem gândi ca într-un viitor apropiat aceste petreceri să fie permise, tot cu respectarea anumitor reguli. În acest moment nu avem o reglementare care să permită acest lucru”, a declarat Lucian Bode, în cadrul unei emisiuni TV.

Cazările pe litoral sunt permise

În condițiile actuale, Lucian Bode a explicat că este permisă cazarea pe litoral, dar cu respectarea normelor impuse de autorități, în context epidemiologic.

“Este permisă cazarea în cele 17 staţiuni de pe litoral, sunt evidenţiate în hotărârea CNSU, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară şi, foarte important, cu respectarea acelei reglementări – maxim 70% din capacitatea de cazare să fie ocupată”, a mai explicat ministrul de Interne.

Administratorii de cluburi îndeamnă oamenii să nu facă publice imaginile de la petreceri

În unele localuri din Capitală, teoretic închise, petrecerile se organizează fără nicio problemă. Pe rețelele de socializare au apărut numeroase imagini de la astfel de evenimente, unde regulile impuse de autorități sunt cu greu respectate.

Mai mult, pe lângă neglijența oamenilor care participă la astfel de evenimente și administratorii de club par mai mult interesați de ascunderea neregulilor, nu de respectarea restricțiilor, potrivit Digi24. Astfel, pe o masă dintr-un restaurant de pe Șoseaua Nordului era postat mesajul:

„Dragi prieteni, pentru siguranța noastră, vă rugăm încercați să nu postați pe Facebook și Instagram în această seară. Mulțumim!”

Sursă foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
FOTO. Imaginile momentului cu Corina Caciuc. Cum și-a făcut apariția soția lui Reghecampf
Prosport.ro
FOTO. Imaginile momentului cu Corina Caciuc. Cum și-a făcut apariția soția lui Reghecampf
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Cabiria Morgenstern, de nerecunoscut după ce și-a ras părul. Schimbare radicală de look pentru fiica Maiei Morgenstern
Click.ro
Cabiria Morgenstern, de nerecunoscut după ce și-a ras părul. Schimbare radicală de look pentru fiica Maiei Morgenstern
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Digi 24
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Bugatti a restaurat un Veyron unicat, dar i-a adăugat și câteva detalii moderne
Promotor.ro
Bugatti a restaurat un Veyron unicat, dar i-a adăugat și câteva detalii moderne
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Scule PARKSIDE de la 69,99 lei la Kaufland. Produsul surpriză pentru zilele toride
go4it.ro
Scule PARKSIDE de la 69,99 lei la Kaufland. Produsul surpriză pentru zilele toride
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
S-au format adevărate cozi la patiseria din Amzei. Revoltați de postarea lui Niculușcă, bucureștenii au mers să susțină micuța afacere. Inclusiv Dan Teodorescu, solistul Taxi, era în mulțime: „Am venit de nervi și de poftă”. Nea Mihai vinde mii de merdenele, în timp ce la Mița Biciclista nu e nimeni
Gandul.ro