Ce se întâmplă cu Magdalena Şerban, criminala de la metrou. Decizie de ultimă ora a magistraţilor

• Știri

A fost reţinută şi dusă la audieri, iar femeia va rămâne, în continuare, în arest după ce magistraţii au ajuns la concluzia că reprezintă un pericol pentru ordinea publică. În motivarea instanţei, se specifică şi motivele pentru care Magdalena Şerban nu va fi cercetată în stare de libertate. Astfel, criminala de metrou va rămâne în arest pentru următoarele 30 de zile.

„Examinând propunerea înaintată, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de articolul 202 al Codului de Procedură Penală existând probe de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul articolul 5 paragraful 1 litera C din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale că inculpata, la data de 12.12.2017, în jurul orei 15:35, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou a împins-o pe persoana vătămată, de două ori, spre liniile de metrou, cu o intenţie vădită de a o arunca în faţa trenului care tocmai urma să oprească în staţie şi de a-i suprima astfel viaţa.

La data de 12.12.2017, în jurul orei 19:54, inculpata, în timp ce se afla pe peronul altei staţii de metrou, a împins o victimă spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce încerca să se agaţe de marginea peronului, inculpata a lovit-o.

Ca urmare a acestor acţiuni, victima a fost lovită de trenul care intra în staţie, aceasta decedând ca urmare a leziunilor suferite. În cauză, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată faptul că în cauză există probe privind săvârşirea de către inculpată a infracţiunilor imputate. Pe de altă parte, în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de articolul 223 aliniatul 2 al Codului de Procedură Penală, întrucât, aşa cum s-a arătat, există probe că inculpata a comis infracţiunile pentru care este cercetată, iar privarea acesteia de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”, se arată în comunicatul emis de magistraţi.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marinela Chelaru îi apare în vis soțului ei, la un an de la moarte! Mărturisirea emoționantă: „Îmi cântă piese venite parcă din altă lume”
Click.ro
Marinela Chelaru îi apare în vis soțului ei, la un an de la moarte! Mărturisirea emoționantă: „Îmi cântă piese venite parcă din altă lume”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!