Cei 2 tineri care au bătut un bărbat într-un pasaj din Braşov,condamnați la închisoare

• Știri
Cei 2 tineri care au bătut un bărbat într-un pasaj din Braşov,condamnați la închisoare

Cei doi tineri care, în martie, au bătut cu bestialitate un bărbat de 66 de ani, într-un pasaj din centrul Brașovului, au fost condamnați la 6 ani, respectiv la 5 ani de închisoare. Decizia Tribunalului Brașov nu este definitivă.

Unul dintre tineri a fost condamnat, în primă instanţă, la 6 ani, o lună şi zece zile de închisoare şi 5 ani îi vor fi interzise anumite drepturi.

Celălalt tânăr a primit 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi.

Cei doi trebuie să plătească Spitalului Judeţean Braşov suma de 10.584 lei, cu titlu de prestaţii medicale acordate victimei şi 5.000 de euro victimei, drept daune morale.

Decizia Tribunalului Brașov nu este definitivă.

Daniel Diaconu, avocatul victimei, a declarat pentru MEDIAFAX că a făcut apel la sentință.

”Am făcut apel, este o soluţie mult prea indulgenţă, o clemenţă zic eu nejustificată, având în vedere că limitele pedepsei sunt între 5 şi 10 ani, iar doamna judecător s-a orientat spre minim, iar în opinia mea trebuia să se orienteze spre maxim. Am făcut apel la Curtea de Apel Braşov şi voi încerca să majorez această pedeapsă”, a spus Daniel Diaconu.

În martie, cei doi tineri de 18 şi 23 de ani au fost filmaţi în timp ce îl loveau cu cruzime, într-un pasaj din Braşov, pe bărbatul de 66 de ani. La spital, viaţa lui Dumitru Neculai, care nu avea nici acte de identitate la internare, s-a schimbat complet. Zeci de oameni impresionaţi de situaţia lui s-au oferit să-l ajute, astfel că bărbatul a ajuns într-un centru din Bihor, la Tinca. Din banii strânşi din donaţii, a fost construită casa în care de locuieşte acesta acum.

Recent, medicul din Bucureşti care s-a implicat în ajutorarea bărbatului bătut a oferit noi detalii despre viaţa acestuia.

”E omul care aproape a murit, într-o seară de martie, sub picioarele unor tineri care l-au bătut cu bestialitate. Apoi, sub un val de bine, nu numai că n-a murit, dar a ajuns într-un centru fabulos, unde stă lângă oameni plini de poveşti minunate, joacă şah cu ei, conversează pe teme filosofice, se plimbă printr-o curte plină de flori, se joacă cu căprioarele şi cu măgăruşul Gogu, mătură frunzele şi stă într-o linişte aproape de basm”, scria pe Facebook medicul Vasi Rădulescu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
A împlinit 17 ani! În ce relații e Mikaela Albu cu Elena, soția tatălui ei: „Există niște limite!”
Click.ro
A împlinit 17 ani! În ce relații e Mikaela Albu cu Elena, soția tatălui ei: „Există niște limite!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Gandul.ro
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea