Cel mai tare truc pe timp de vară! Ce se întâmplă dacă pui o folie de aluminiu în balcon

Cel mai tare truc pe timp de vară! Ce se întâmplă dacă pui o folie de aluminiu în balcon
Folie de aluminiu pe balcon / Sursă foto: Ziarul Românesc

Dacă ai văzut folie de aluminiu pe balustrada unui balcon și nu ai știut care este scopul său, află că este un truc de vară pe care puțini îl cunosc. Pentru cei care vor să scape de porumbeii de la geam și de murdăria pe care o lasă în spate, aceasta este cea mai bună variantă. 

În primul rând, fâșia trebuie pusă pe balcon, pe locurile în care vin, de obicei, porumbeii. Este extrem de important ca folia de aluminiu să fie plasată și prinsă în așa fel încât să nu cadă. Cea mai eficientă metodă este să înfășori balustrada și să îi înfigi bețe mici, scobitori, în ea. Dacă nu este cu putință, pune ceva care să o țină locului. Dacă faci acest truc, vei reuși să ții porumbeii la distanță.

Explicația pentru care acest truc dă roade este că porumbeii, precum majoritatea păsărilor, nu suportă foarte multă lumină. Folia de aluminiu ajută în acest sens pentru că îi va face să nu se mai atingă de balconul tău și să nu-și mai lase, altfel, nevoile acolo.

(CITEȘTE ȘI: Truc în bucătărie. Ce se întâmplă dacă pui o minge din folie de aluminiu în mașina de spălat vase)

Utilizări inedite ale foliei de aluminiu. Trebuie să le încerci vara aceasta

Iată 6 utilizări ale foliei de aluminiu la care nu te-ai fi gândit :

  1. Pentru răcorirea casei. O altă utilizare ingenioasă a foliei de aluminiu este aceea în care acoperiți geamurile și ferestrele cu ea. În acest fel, creați o baricadă împotriva căldurii. Mai mult decât atât, veți avea parte și de răcoare, și de mai multă intimitate, dacă stați în blocuri care nu sunt foarte distanțate unele de altele.
  2. Pentru o mai bună conexiune la internet. Un studiu recent făcut de către Dartmouth College a anunțat faptul că dacă înveliți router-ul de Wi-Fi cu acest material, direcția de propagare a semnalelor wireless va putea fi controlată.
  3. În mașina de spălat. Dacă pui o bilă din folie de aluminiu în cuvă, vei constata faptul că rufele nu doar că vor fi mai uscate decât de obicei, ci nu vor mai necesita neapărat să le calci cu fierul sau stația.
  4. În curățarea argintului. Pune folia de aluminiu într-un recipient de plastic și adaugă acolo obiectele de argint, alături de un sfert de recipient de detergent solid și trei sferturi de apă caldă. După 10-15 minute, bijuteriile vor arăta ca noi.
  5. Curăță vasele. În cazul în care nu ai un burete de sârmă, poți face o bilă din folie de aluminiu, cu care să cureți fără probleme farfuriile murdare.
  6. Pentru călcatul rufelor. Pune sub husa masei de călcat o bucată de folie de aluminiu suficient de mare, apoi calcă hainele în mod normal. O să vezi diferența.

(CITEȘTE ȘI: Trucul pe care puține gospodine îl știu. Ce se întâmplă dacă învelești bananele în folie de aluminiu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
Click.ro
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Gandul.ro
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!