Uraganul Karl, care a afectat Mexicul la sfarsitul saptamanii trecute, a provocat moartea a 22 de persoane, iar alte 20 sunt inca date disparute, in timp ce o alunecare de teren produsa marti in apropiere de capitala s-a soldat cu moartea a cel putin sapte persoane.
In Veracruz se inregistreaza aproape 500.000 de sinistrati, bilantul total al sezonului ploios, inceput in mai si s-a soldat cu 80 de morti, ridicandu-se la 800.000 de sinistrati, conform Protectiei Civile mexicane.
Trecerea uraganului Karl era inca resimtita marti, cu ploi torentiale in nord-estul tarii, iar serviciul meteorologic national a anuntat marti dupa-amiaza ca zona de sud a litoralului a fost afectata si de furtuna Georgette, care nu a provocat pagube importante.
Furtunile au provocat si numeroase alunecari de teren, ultima dintre acestea fiind inregistrata marti dimineata la Villa Guerrero, la circa 60 de kilometri de capitala mexicana. Alunecarea de teren a surprins un autocar ai carui pasageri coborasera pentru a inlatura un copac cazut pe sosea, dar si alte cel putin doua masini.
Cele mai multe victime ale intemperiilor au fost inregistrate in regiunea Veracruz, dar si in statul Puebla, din centrul Mexicului. In Veracruz, 40.000 de sinistrati sunt cazati in adaposturi provizorii amenajate in scoli si cladiri publice.