Chiar dacă sezonul estival se va încheia din punct de vedere calendaristic, temperaturile caniculare ne permit să mai dăm o fugă la vecini, pentru câteva zile de relaxare și stat la soare. Află care sunt cele mai apropiate plaje din Bulgaria de România!
Plajele din Bulgaria aproape de România
Dacă vrei să dai o fugă la bulgari, dar să nu stai prea multe ore la volan, află că ai câteva plaje frumoase pe care le poți vizita într-un city-break pe ultima sută de metri.
Toate plajele sunt la maximum 100 de km de celebra stațiune Vama Veche, iar unele sunt retrase și deloc sufocate de turiști. Unele se află în centrul unor stațiuni populare și oferă diverse facilități – șezlong de închiriat, restaurante, cazare de lux și posibilitatea de a practica sporturi acvatice.
Plaja Durankulak din Bulgaria
Plaja Durankulak este cea mai apropiată plajă de granița României – se află la 5,8 km de Vama Veche. Satul este preferat de turiștii care adoră natura. Este perfectă pentru cei care nu agrează stațiunile aglomerate.
Plajele Krapets și Bolata
Aceste două plaje se numără printre cele mai importante din nordul litoralului bulgăresc. Krapets a devenit pentru români un substitut pentru Vama Veche de odinioară, unde se poate merge liniștit cu cortul și lada frigorifică. Se află la 22,7 km de Vama Veche.
Bolata este celebră datorită frumuseții sale și formei perfecte de semicerc. Se află la 57 km de Vama Veche și 55 de minute de mers cu mașina.
Plaja din Ezerets
Plaja din Ezerets din Bulgaria este potrivită pentru relaxare și campare. Poate fi aglomerată în plin sezon. Este o zonă liniștită, unde veți găsi mulți pini și două restaurante. Se află la 23,6 km de Vama Veche.
Plaja Dobrudja
Pe această plajă se poate campa, dar există și locuri de cazare, restaurante și se pot închiria șezlonguri. Se află la 33 de km de Vama Veche.
Plaja din Shabla
Este o locație mai puțin cunoscută și mai aerisită, fiind situată aproape de centrul orașului Shabla. Se află la 35 de km de Vama Veche.
City Beach Kavarna
Plaja principală din Kavarna este dotată cu șezlonguri și umbrele, dar are și porțiuni libere pentru cei care doresc să stea la cearșaf. Este la 50 de km de Vama Veche.
Plaja din Rusalka
Plaja se află într-un golf mic, plin cu vegetație și apă limpede. Se află la 52 de km de Vama Veche și se poate practica aici snorkeling.
Plaja Bendida din Bulgaria
Locația este superbă și amenajată. Pentru a avea acces la plajă, trebuie să-ți cumperi în prealabil cazare. Locația este situată între Kavarna și Balcic, la 58 km de Vama Veche.
Plaja Argata
Această locație este accesibilă celor care se cazează în zonă, la resortul care o administrează. Se află și ea între Kavarna și Balcic, la 59 km de Vama Veche.
Nirvana Beach
Plaja nu este aglomerată tot timpul, doar în sezon. Aici există o porțiune destinată nudismului și un beach bar. Se pot practica sporturi acvatice de către turiști. Nirvana Beach se află la 90 de km de Vama Veche și în apropierea Varnei.
Kabakum Beach
Această plajă este mare, oferă șezlonguri spre închiriere doritorilor și este potrivită pentru cei care adoră sporturile acvatice. Locația este situată la 96 de km de Vama Veche.
Plaja Albena
Deja cunoscută și frecventată de mulți români, este considerată a fi una dintre cele mai bune din Bulgaria. Are o lungime de 6 km și o lățime de 150 de metri. Albena are 21 de plaje publice și private, precum și multe restaurante. Locația se află la 82 de km de Vama Veche.
Nisipurile de Aur
Locația este extrem de populară printre români, fiind frecventată anual. Lățimea plajei atinge și 100 de metri, intrarea în apă are diferite adâncimi și nisipul este fin. Plajele sunt curate și găsești locuri cu mâncare bună. Locația se află la 85 de km de Vama Veche.
CITEȘTE ȘI: