CFR și FCSB sub presiunea oltenilor!

CFR și FCSB sub presiunea oltenilor!

Universitatea Craiova a tranșat la limită, scor 1-0 (1-0), duelul din Bănie cu FC Voluntari, apropiindu-se la trei lungimi de liderul CFR Cluj și la un punct de FCSB, formații care nu au evoluat însă încă în această rundă, ardelenii urmând a primi pe teren propriu vizita Farului iar FCSB pe cea a FC Argeș.

Unicul gol al confruntării a fost matcat de Ştefan Baiaram în minutul 7.

„Mulţumiri jucătorilor pentru acest meci, chiar dacă nu a fost plăcut ochiului. Ştiam că vom suferi, au lipsit cei doi fundaşi centrali. Sunt lucruri care astăzi nu au fost de partea noastră. Screciu s-a accidentat ieri, Valerică Găman încă nu este 100% pregătit. I-am mulţumit după meci pentru că nu este uşor pentru un jucător care a stat 5 luni şi vine după o operaţie. Cred că este important să suferim şi noi în anumite meciuri, numai aşa putem creşte. O să învăţăm! Pentru noi şi în general pentru echipele din play-off cele mai importante sunt punctele. Este foarte important că am câştigat astăzi. Am spus-o că meciul de astăzi va fi şi mai greu decât cel cu FCSB. Dacă pierdeam nu mai conta meciul cu FCSB. Avem jucători care pot face diferenţa, jucători foarte buni, cu o tehnică foarte bună. Azi nu am avut inspiraţia necesară, dar trebuie să fim mulţumiţi. Am suferit, sunt sigur că lucrul ăsta nu se va mai întâmpla la următorul meci şi vom avea o altă reacţie”, a declarat Laurențiu Reghecampf după joc.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Click.ro
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Gandul.ro
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute