Acasă » CHECK-IN » Check in în Bali! Cum am trecut de la liniștea divină din Ubud la tărâmul pierzaniei din Kuta

Check in în Bali! Cum am trecut de la liniștea divină din Ubud la tărâmul pierzaniei din Kuta

De: Mara Dobre 06/07/2026 | 08:00
Check in în Bali! Cum am trecut de la liniștea divină din Ubud la tărâmul pierzaniei din Kuta

Bali este singurul loc în care m-aș muta într-o secundă, fără să stau pe gânduri. Am fost în vacanță în Indonezia în 2019 și pur și simplu n-am mai vrut să mă mai întorc. Cu toate acestea, Bali nu este chiar așa cum se promovează pe rețelele de socializare. Există unele secrete care nu se văd în online și pe care majoritatea le află abia atunci când ajung acolo.

Insula asta trăiește o viață dublă, de-a dreptul șocantă pentru turiștii nepregătiți! În timp ce pe Instagram vezi doar liniște și spiritualitate, realitatea de la fața locului te lovește direct. Bali reușește să combine două lumi complet opuse: este locul unde poți să îți găsești pacea spirituală la un templu ascuns, dar și destinația unde poți să pierzi nopțile și să te distrezi până dimineața.

Cum este în zona spirituală din Bali

Dacă mergi în Ubud, dai peste o cu totul altă planetă. Este zona magică, plină de temple spectaculoase, unde aerul miroase a bețișoare parfumate și unde budismul și hinduismul te fac să-ți găsești pacea interioară. Aici totul este despre yoga, meditație, mâncare bio și liniște deplină printre terasele de orez. E colțul de rai unde simți că te reconectezi cu universul și unde sufletul ți se liniștește instant.

Când am ajuns în Ubud, inima spirituală a insulei, am trăit prima surpriză de proporții! Am fost cazată într-o vilă absolut spectaculoasă, cu piscină, dar nu aspectul este important, ci prețul. Țineți-vă bine! Am plătit pentru o cameră dublă doar 18 euro pe noapte! Sună de-a dreptul ireal, dar este purul adevăr!

Dar totul a venit la pachet cu o sperietură soră cu moartea! Am ajuns la cazare în jurul orei 1:00 noaptea. Pe străzi era o liniște totală, de-a dreptul sinistră, și nu se zărea niciun om. Brusc, din întuneric, mi-a tăiat calea un câine. M-am panicat atât de tare încât am tras un urlet de groază puternic și am trezit instantaneu toată strada! Spaima a fost rapid înlocuită de un moment magic a doua zi.

La ora 5:00 dimineața, curtea vilei s-a umplut de localnice care meditau și pregăteau Canang Sari, mici ofrande specifice din frunze de palmier, flori colorate și bețișoare parfumate. Găsești ofrande peste tot. Localnicii le pun pentru zei.

Fără să mai stau pe gânduri, mi-am luat cea mai colorată rochie din bagaj, mi-am prins părul și am plecat să explorez atracțiile din zonă. În cele 5 zile petrecute în Ubud, am bifat locuri spectaculoase:

  • Sacred Monkey Forest (7-8 €) – Sute de maimute printre temple vechi.
  • Tegallalang Rice Terrace (3 €) – Celebrele plantatii de orez perfecte pentru poze.
  • Tirta Empul Temple (4-5 €) – Locul unde participi la ritualul de purificare.

Am rămas uimită de ce am văzut

Pe lângă acestea, am vizitat și misterioasa peșteră Goa Gajah (4–5 €), veche de aproape 1.000 de ani, elegantul templu Pura Taman Saraswati (3–4 €) cu iazul său spectaculos plin cu flori de lotus, dar și Ubud Palace (intrare gratuită), fostul palat regal unde seara se țin dansuri balineze. Evident, nu am ratat nici Ubud Art Market, locul perfect și gratuit de vizitat, plin de haine exotice și celebrele genți din ratan.

Pe parcursul celor 5 zile, am aflat detalii șocante despre cultura balinezilor, lucruri care par complet de necrezut pentru un european. Oamenii aceștia trăiesc într-o armonie totală: nu au porți la case și nu își închid niciodată geamurile!

Mai mult decât atât, pe insulă nu există nicio închisoare, iar localnicii sunt mereu cu zâmbetul pe buze. Sunt incredibil de calmi și au o credință oarbă în karma. Ei consideră că orice faptă rea se întoarce împotriva lor, așa că nu fac rău nimănui. Siguranța este absolută!

Dacă vă întrebați ce făceam când se așeza întunericul peste junglă, ei bine, distracția în Ubud este una extrem de liniștită. Toate restaurantele, terasele și magazinele se închid obligatoriu la ora 22:00!

Așa că îmi cumpăram faimoasa lor bere locală, Bintang, și stăteam la povești cu prietenele pe terasă. Pe o bere am dat doar 6 lei, pe un pachet de țigări 5 lei, și pe o masă copioasă unde mâncam ca o nesătulă doar 25 de lei!

Ubud este raiul pe pământ dacă vrei relaxare și bugete de nimic, dar dacă vrei desfrâu total, alcool și cluburi deschise până în zori, trebuie să cobori în sud, în Kuta.

Locul din Bali în care spiritualitatea moare

După 5 zile de liniște, ofrande și meditație, m-am mutat în Kuta, „tărâmul pierzaniei” din Bali! În Kuta, spiritualitatea moare definitiv și lasă loc desfrâului total! Am părăsit liniștea din junglă și m-am cazat într-un hotel din Kuta dotat cu 3 piscine uriașe, salon de tatuaje, masaj balinez și un DJ care punea muzică non-stop. A fost doar 25 de euro pe noapte.

În Kuta nu prea ai ce să vizitezi. Aici nu mai găsești ofrande cu flori pe jos, ci sticle de alcool aruncate peste tot! Totul este complet opus față de Ubud, dar n-am regretat nicio secundă.

M-am distrat în cluburi alături de localnici și de o armată de turiști australieni, care au cucerit definitiv zona. Atât vă spun: am aflat pe pielea mea că australienii beau mult mai mult decât englezii! Când ieșeau din cluburi în zori, făceau un haos greu de descris pe străzi. Și da, sunt mulți turiști australieni în Bali. Indonezia e aproape pentru ei, cum e pentru bucureșteni Mamaia sau Vama Veche.

Locul meu preferat a fost de departe Apache Reggae Bar, un club deschis în memoria lui Bob Marley, unde se cântă muzică reggae live până dimineața. Prețurile la băutură sunt o glumă pentru buzunarul unui european:

  • Cocktailuri delicioase: Doar 20 de lei.
  • Berea în club: 10 lei.
  • Un pahar de vin: 15 lei.

Am avut parte și de câteva experiențe neplăcute. Noaptea, pe străzile înguste din Kuta, diverși localnici trag de tine cu disperare și te întreabă direct dacă vrei substanțe interzise. Asta în condițiile în care toată lumea știe că în Indonezia traficul de substanțe interzise se pedepsește direct cu moartea! M-am certat cu câțiva pentru că efectiv nu mă lăsau în pace, dar totul s-a rezolvat repede. Din păcate, în Kuta sunt și multe dame de companie pe străzi.

Cât costă o lecție de surf

Evident că n-am stat doar în cluburi, nu vă speriați! Ziua era dedicată oceanului și lecțiilor de surf. Plaja din Kuta este plină de surferi veniți din toată lumea, care arată și extrem de sexy. O ședință costă între 30 și 40 de euro, dar aveți nevoie de cel puțin 10 lecții ca să reușiți să vă ridicați în picioare pe placă. Trebuie să mă laud! M-am ridicat din prima ședință, am pus sute de poze pe rețelele de socializare și am sunat toată familia de fericire. Recunosc, am fost la un pas să scriu pe Instagram că sunt mare suferiță.

Tot în Kuta mi-am făcut curaj și mi-am bătut în piele un tatuaj cu Buddha, pentru care am plătit 150 de euro. Zona e plină de saloane de tatuaje și recunosc că la început mi-a fost o frică groaznică din cauza zvonurilor despre igienă. Am rămas însă profund impresionată: curățenie ca în farmacie, creme profesionale și un talent incredibil.

După 5 zile de surf și nopți albe, am mers la vânătoare de cadouri. La Kuta Art Market (intrare gratuită) am găsit suveniruri spectaculoase, haine exotice și genți artizanale. În Kuta există și două mall-uri imense, unde am văzut un fenomen bizar: mulți turiști și localnici se plimbau relaxați, complet desculți, prin magazine!

Pont de aur pentru fete: Eu sunt o mare fană a machiajului, dar din cauza umidității extreme din Bali este absolut imposibil să porți ceva pe față. Nu vă cărați cu sute de fonduri de ten în bagaj, pentru că le luați complet degeaba! Totul se topește în zece minute.

Am gustat cea mai scumpă cafea din lume

Nu puteam pleca din Indonezia fără să gust faimoasa Kopi Luwak, considerată cea mai scumpă cafea de pe planetă. Pentru cine nu știe, licoarea este făcută din boabe de cafea care au fost ingerate de civetă (un animal de dimensiuni mici), au trecut prin sistemul digestiv al acesteia, iar apoi au fost colectate din excremente, spălate bine și prăjite.

O ceașcă costă în jur de 10 euro direct la sursă, în Bali. Sincer? Nu e prea gustoasă, dar merită încercată o dată în viață, măcar pentru poveste!

Concluzia mea este clară: merită să ajungi în Bali măcar o dată în viață! Rămâne locul meu preferat de pe întreaga planetă. Indonezia te cucerește definitiv atât prin frumusețea ei sălbatică, cât și prin cultura caldă a oamenilor.

Ceea ce voiam să subliniez este că Bali are două fețe perfecte: este spațiul ideal pentru petrecăreții hardcore care vor distracție, dar și refugiul perfect pentru cei care vor să se regăsească spiritual, exact ca Julia Roberts în celebrul film „Eat, Pray, Love”! Sunt două lumi total opuse, dar ambele merită trăite la maximum!

VEZI ȘI: Locul de basm din România care seamănă leit cu celebrele stațiuni din Bali. Legenda tragică veche de secole

Nu e banc! Câți lei a plătit Dana Rogoz pentru o singură noapte de cazare, în Bali

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video