Ionuț Nicolae Pascu, 46 de ani, nume de scenă Pepe, e pentru a patra oară un proaspăt și fericit tătic. Micuța Jessica, născută anul acesta a doua zi de Paști, are deja două luni și jumătate. Se apropie primul său eveniment oficial, botezul. Nu știm dacă Pepe și Yasmine vor alege să-l facă public sau în secret cum au făcut la Pepe Junior, dar până atunci părinții vor să se asigure că totul merge bine. Nu e deci întâmplător că Pepe a fost surprins de CANCAN.RO la o farmacie. Cântărețul se consultă permanent cu „șefa” Yasmine Ody și cere clarificări pe marginea listei de achiziții.
Nu cumva a scris doctorul rețeta cu un scris indescifrabil?! Pepe se îndreaptă cu ochii în telefon spre o farmacie dintr-un lanț cunoscut. Traversează prin loc nepermis, dar traficul este lejer, de vară, exact ca ținuta lui. Pepe poartă un costum cu pantaloni scurți albi cu bleu și cămașă cu imprimeu mediteranean, tema fiind „Sardinia”, dintr-un material vaporos. E o ținută ideală pentru zilele cu temperaturi de peste 35 de grade la umbră, iar Pepe e în plin soare.
Ținta lui Pepe devenit evidentă. Intră în farmacie scriind constant mesaje, probabil pe Whatsapp. Nu este exclus să fie în discuție chiar cu Yasmine Ody. Din atitudinea lui Pepe nu pare să fie o chestiune serioasă, ci mai mult o vizită de rutină între două destinații. De câte medicamente și alte „dichisuri” n-are nevoie o femeie care tocmai a născut! E firesc ca Pepe să umble des pe la farmacii. Alți bărbați proaspeți tătici se duc la farmacie cu sacoșa, atâtea au de luat!

Pepe e în șlapi, singura încălțăminte practică în București pe timp de vară. Zici că pleacă la mare direct de la farmacie. Nici gând, însă. Trebuie să fie la datorie alături de Yasmine, femeia care i-a dăruit până acum doi copii: pe Pepe Junior și pe mezina Jessica. De altfel, Pepe a fost mereu alături de Yasmine pe tot timpul sarcinii, lucru pe care l-am remarcat AICI, când Pepe a însoțit-o pe partenera lui la control la o clinică din zona Victoriei.
Pepe a încărunțit puțin, cei 46 de ani încep să se vadă. E bine că e din nou tătic, activitățile cu bebelușii au darul de a întineri bărbații, indiferent de vârstă. Pepe nu pare să fi avut timp să se bronzeze în vara asta. Probabil că orice concediu va fi amânat pentru toamnă, când bebelușa Jessica va mai crește și va putea suporta mai ușor un drum cu mașina. Până atunci mai sunt multe scutece de schimbat. Să sperăm că micuțul Pepe Junior va accepta ușor faptul că Jessica i-a furat mămica! 😀
CITEȘTE ȘI:
CE A FĂCUT PEPE, LA O SĂPTĂMÂNĂ DUPĂ CE YASMINE A NĂSCUT. PROASPĂTUL TĂTIC ARE PLANURI MARI
NU RATA!
PEPE, DECLARAȚII EMOȚIONANTE DUPĂ CE A DEVENIT TATĂ DIN NOU. CUM SE SIMTE ARTISTUL