Cine a înscris-o pe Andrada Precup la X Factor. Câștigătoarea concursului, declarații emoționante: „Eram puțin speriată”

Cine a înscris-o pe Andrada Precup la X Factor. Câștigătoarea concursului, declarații emoționante: „Eram puțin speriată”

Andrada Precup este marea câștigătoare X Factor 2020. Concurenta lui Ștefan Bănică a impresionat publicul prin vocea și talentul său, dar și prin povestea ei de viață, astfel încât a reușit să obțină cel mai mare număr de voturi din partea celor de acasă.

Invitată la Star Matinal de la Antena Stars, câștigătoarea de la X Factor a povestit că experiența de la Antena 1 înseamnă enorm pentru ea, mai ales prin prisma faptului că a fost declarată învingătoare, în finală.

Mai mult, Andrada Precup a mărturisit că sora ei a fost cea care a înscris-o în competiție, iar ea a aflat de-abia după.

”Pentru mine X Factor a însemnat evoluție, emoție, zâmbete și mă bucur că am ajuns să fac parte din finaliști și chiar să-l câștig, pentru că mi-am dorit foarte mult să fac asta. Sora mea, la începutul anului, m-a înscris fără să știu. Și eu eram puțin speriată. Mă gândeam că „X Factor” e mult pentru mine. Am trecut preselecția. Este unul din oamenii care pentru mine contează foarte mult. Pe pământul ăsta a venit ca să mă ajute pe mine să evoluez. Le mulțumesc mult oamenilor care au stat lângă mine”, a declarat Andrada Precup la ”Star Matinal”.

Sora ei a susținut-o necondiționat

Mai mult, Andrada Precup a mai povestit la Antena Stars că sora ei a susținut-o în acest drum către muzică și s-a implicat cu orele de canto.

”De când eram mică, îmi plăcea să cânt și sora mea mergea la canto și la cor, așa că mă lua cu ea. Mi-am dat seama că e atât de frumos când simți emoția aia, iar de atunci toți m-au susținut și am ajuns până aici. Cred că așa a trebuit să se întâmple, ca să fiu omul de astăzi. Îmi doresc să evoluez mai mult și să scot un album și vreau să îmbin cât mai multe stiluri și ca publicul să mă iubească”, a mai adăugat marea câștigătoare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Prosport.ro
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Aris Eram, adevărul despre relația cu Ramona Olaru: „E ceva special ce n-am mai întâlnit până acum”
Click.ro
Aris Eram, adevărul despre relația cu Ramona Olaru: „E ceva special ce n-am mai întâlnit până acum”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Tragedie în fotbal! A murit a doua zi după un impact devastator cu portarul advers
Digi24
Tragedie în fotbal! A murit a doua zi după un impact devastator cu portarul advers
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
Promotor.ro
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Povestea lui Karl Bushby, britanicul care a călătorit pe jos 50.000 km în jurul lumii timp de 28 de ani. Mama lui l-a întâmpinat în lacrimi la întoarcerea acasă: „Unde ai fost?”
Gandul.ro
Povestea lui Karl Bushby, britanicul care a călătorit pe jos 50.000 km în jurul lumii timp de 28 de ani. Mama lui l-a întâmpinat în lacrimi la întoarcerea acasă: „Unde ai fost?”
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!