Cine este fosta iubită celebră a lui Andi Moisescu. Au fost 5 ani împreună

Acum este căsătorit cu Olivia Steer, dar înainte Andi Moisescu a avut o relație de cinci ani cu o tânără milionară în euro.

Înainte să o cunoască pe Olivia Steer, Andi Moisescu a avut o relație cu Mirela Bucovinean. Cei doi au fost împreună cinci ani și mulți credeau că vor ajunge în fața altarului.

Pe vremea când formau un cuplu, Andi Moisescu a vorbit despre relația lui cu Mirela Bucovinean și avea numai cuvinte de laudă la adresa ei. (CITEȘTE ȘI: CEL MAI BOGAT PUȘTI AL ROMÂNIEI A PUS OCHII PE FOSTUL ”IEPURAȘ” PLAYBOY!)

”Când am început relaţia cu Mirela, am făcut-o fiindcă eram foarte atras de ea. E foarte important pentru mine să fiu foarte atras şi fizic de o femeie ca să existe o relaţie. Şi, în cazul nostru, atracţia există. A existat din plin, din prima clipă, şi mai exista şi azi”, spunea Andi Moisescu, într-un interviu.

Mirela Bucovinean s-a concentrat pe carieră

Cei doi s-au despărțit însă în 2003, iar de atunci, Mirela s-a concentrat mai mult de carieră. Și-a dezvoltat o afacere și și-a deschis un magazin online din care câștigă foarte mulți bani. (VEZI ȘI: MASCA DEVINE DE LA 1 AUGUST OBLIGATORIE ȘI LA MARE. CUM PUTEM SĂ NE INFECTĂM LA PLAJĂ ȘI ÎN LOCURILE AGLOMERATE. MEDIC: „ACESTE PARTICULE PE CARE NU LE VEDEM…”)

Mirela Bucovicean a înființat în urmă cu câțiva ani Molecule F, o platformă care aduce în prim-plan designul românesc. De asemenea, a lansat într-un centru comercial din București cel mai mare concept store dedicat exclusiv designului românesc.

”Pentru mine progresul profesional este să cer în fiecare zi mai mult de la mine, să nu mă opresc la apariția unui succes intermediar, să învăț constant, să fiu curioasă, să caut răspunsuri, să pot da societății ceva înapoi”, declara Mirela Bucovicean într-un interviu pentru The Woman.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!