Cine este marinarul român răpit de pirați

Cine este marinarul român răpit de pirați

Unul dintre cei 12 marinari răpiţi sâmbătă dimineaţă de la bordul vrachierului elveţian Glarus, în largul coastelor nigeriene, este şeful mecanic al navei, un bărbat din Constanţa, în vârstă de 60 de ani, potrivit liderului Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu.

Nava  încărcată cu cereale se afla în marş în apele teritoriale nigeriene, la distanţa de 45 mile sud-est de insula Bonny, îndreptându-se spre portul Harcourt, pentru descărcare.

„Din informaţiile noastre, până în prezent, nu s-a stabilit niciun contact cu piraţii, dar, ca regulă, aceştia iau legătură cu compania armatoare într-un interval de 48 – 72 ore după răpire, iar compania Massoel Shipping, proprietara navei, a demarat procedura de criză pentru a elibera ostaticii cât mai repede cu putinţă. O echipă de negociatori a fost deja formată şi se aşteaptă să rezolve această situaţie rapid şi eficient. De asemenea, Poliţia Maritimă din Nigeria investighează cazul cu prioritate maximă, iar noi suntem în contact direct cu colegii noştri din sindicatul elveţian Nautilius, ce urmăresc îndeaproape cazul”, a declarat, marţi, Adrian Mihălcioiu.

Potrivit autorităţilor maritime nigeriene, piraţii au urcat pe puntea navei Glarus cu ajutorul unor scări lungi, ridicate de pe nişte bărci rapide, după ce au tăiat reţeaua de sârmă ghimpată de pe balustrăzile de protecţie de pe bordurile navei.

După realizarea abordajului, în forţă, atacatorii au distrus echipamentele de comunicaţii de la bord, înainte de a părăsi nava spre o destinaţie necunoscută, cu 12 din cei 19 membri ai echipajului, pe care i-au luat ostatici, aceştia fiind de naţionalitate croată, filipineză, bosniacă, română, ucraineană şi slovenă, scrie stiripesurse.ro.

„Conform ITF (Federaţia Internaţională a Transportatorilor) – care preia date publicate de Biroul Internaţional Maritim al Camerei Internaţionale de Comerţ (IMB), atacurile piraţilor au apărut cu o frecvenţă tot mai mare în apele nigeriene, iar în Golful Guineei, unde a fost atacată navă Glarus, acesta a fost cel de-al 29-lea incident de piraterie din acest an, ceea ce reprezintă peste 40% din totalul incidentelor de piraterie de la nivel global. Multe ţări nu permit, încă, prezenţa gărzilor înarmate pentru protecţia echipajelor la bordul navelor ce navighează sub pavilioane naţionale, iar Nigeria nu dă dreptul deţinerii sau folosirii armelor la bordul oricăror nave în apele teritoriale nigeriene”, a subliniat Adrian Mihălcioiu.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia