Cine este și cu ce se ocupă sora lui George Simion: „Sper să nu aibă prea multe greutăți din cauza carierei mele politice”

George Simion/ sursă foto: Profimedia

Liderul AUR, George Simion, este una dintre cele mai controversate și vizibile figuri ale scenei politice din România. Deși apare frecvent în spațiul public, puțini știu detalii despre familia sa, pe care a ales să o țină departe de luminile reflectoarelor. Unul dintre cele mai puțin cunoscute aspecte este legat de sora sa, Elena, o prezență discretă, dar cu o carieră importantă într-un domeniu complet diferit de cel politic.

Sora lui George Simion, Elena, este una dintre cele mai discrete prezențe din apropierea liderului AUR. Chiar dacă face parte dintr-o familie ajunsă des în centrul atenției, ea a ales o carieră în justiție și stă departe de scena publică.

CITEȘTE ȘI: Călin Georgescu, președintele României? Promisiunea făcută de George Simion

Cine este și cu ce se ocupă sora lui George Simion

Despre Elena nu se cunosc foarte multe detalii, însă George Simion a menționat în mai multe rânduri că o iubește și încearcă să o ferească de expunerea care vine odată cu rolul său politic. Aceasta este judecătoare și, potrivit fratelui său, o fire rezervată și echilibrată.

„Am copilărit și cu sora, o iubesc mult, vă dați seama, sper să nu aibă prea multe greutăți din cauza carierei mele politice. Pe amândoi ne duceau părinții, dar mai mult mătușa, la mare, vara. Am fost cu sora când s-a deschis primul McDonalds în București.”, spunea liderul AUR în podcastul lui Adrian Artene.

Despre familia sa, Simion spune că a fost una modestă, dar unită. Tatăl său este originar din Ialomița, iar mama din Vrancea. Amândoi sunt economiști, dar cu venituri modeste, ceea ce a făcut ca anii copilăriei să fie marcați de lipsuri.

„N-am mers și cu mama și cu tata pentru că era scump la McDonalds. Am economisit o lună să mergem acolo și nu am mers toată familia, a mers doar tata cu noi, nu și mama. Eram o familie medie, v-am spus, și mama și tata economiști, dar nu câștigau suficient.”, a spus Simion.

Părinții lui George Simion, care locuiesc în Focșani, preferă discreția. De altfel, aceștia nu au fost prezenți la nunta fiului lor și nici la botezul nepotului. Politicianul a spus că mama sa a fost stâlpul familiei, în timp ce tatăl său a trecut prin perioade mai dificile, mai ales după ce și-a pierdut locul de muncă.

„Am o familie care m-a crescut, am o soră, mama și tata au tras din greu ca să ne crească. În anii 90, în care am făcut cu toții foamea și în care a fost prăpad, ai mei m-au crescut cum au putut!”, a mai spus George Simion în trecut.

CITEȘTE ȘI: Cum se apără George Simion, după ce a fost acuzat că a mințit despre casele de 35.000 euro

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Click.ro
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Gandul.ro
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă