Ciolacu, despre valul patru al pandemiei: Sperăm să nu dăm o tulpină nouă acuma, în Europa. Tulpina „Cîțu” o vor numi

• Trending
Ciolacu, despre valul patru al pandemiei: Sperăm să nu dăm o tulpină nouă acuma, în Europa. Tulpina „Cîțu” o vor numi

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, îl acuză pe Klaus Iohannis, că a refuzat propunerea venită de la social-democrați, ca doctorul Alexandru Rafila să fie desemnat pentru funcția de premier, întrucât în aceasta perioadă pandemică, cel mai indicat ar fi fost un specialist. De asemenea, el a dat drept exemplu țările europene care au gestionat altfel pandemia, metodă care a funcționat. Totodată, el acuză Guvernul Cîțu că deși știa destul de bine că urmează valul patru al pandemiei, nu a făcut nimic pentru a asigura spitalele cu tratamentele necesare.

„Am și făcut propunerea. Nu trebuie să privești lucrurile numai, ce se întâmplă în ziua respectivă. Era evident că urma și o nouă criză pandemică acută și o criză economică. Noi după ce am câștigat alegerile, pentru că le-am câștigat, am fost la președinte, pentru prima oară, nu cu președintele partidului ca propunere de prim-ministru, am fost cu persoana domnului doctor Alexandru Rafila, considerând că pentru această perioadă și se pare că am avut dreptate, e nevoie de un specialist. Să știți că abordarea pandemiei în alte țări europene și nu numai europene, a fost ca oamenii politici să nu se exprime și din punctul meu de vedere au făcut bine și au lăsat specialiștii”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit GÂNDUL.RO.

El a dat exemplul Suediei, care a abordat pandemia într-un mod care ar fi trebuit preluat și de România.

„Am avut o discuție cu ambasadoarea Suediei și mi-a spus ca la ei, primele emisiuni la TV despre vaccin erau despre efectele secundare pe care le are vaccinul”, a afirmat Ciolacu.

Liderul PSD consideră că cei care nu sunt vaccinați ar trebui să suporte niște restricții întrucât ei se expun mai mult infectării și încalcă dreptul la viață și sănătate celorlalți oameni care au ales să fie responsabili.

„Care e primul drept pe care îl avem ? Dreptul la viață sau dreptul de a nu avea certificat verde? Eu am dreptul la viață, dacă nu vrei să te vaccinezi, atunci intri în niște rigori impuse ca să nu mă îmbolnăvești pe mine, fiind că eu am un drept la viață. Pentru că nu te vaccinezi trebuie să intri în anumite restricții”, a spus șeful PSD.

Întrebat dacă ar fi fost PSD la Guvernare, ar fi luat niște măsuri mai drastice, Marcel Ciolacu a răspuns: „Categoric”.

Ciolacu a criticat modul prin care Guvernul a gestionat valul patru al pandemiei, întrucât au abandonat aprovizionarea spitalelor cu medicamentele necesare tratării bolii, dar guvernanții sau preocupat de relaxarea tuturor măsurilor și organizarea unor evenimente cu un număr foarte mare de oameni.

„Cum e posibil ca să știi ca vine valul patru, deci nu valul unu, valul doi, trei, am ajuns la valul patru și tu să nu ai medicamente în spitale. Să lași să faci concerte cu 75.000 de oameni sau congrese cu 5.000 de oameni și pe urmă va anunțăm că trebuie să stați în case. E lipsă de credibilitate pentru că este dubla măsură și atunci oamenii sesizează imediat și se crează o frustrare”, a mai spus Ciolacu.

El a explicat că țările europene au lăsat specialiștii să se ocupe de comunicarea și gestionare pandemiei, iar politicienii nu s-au implicat. De asemenea șeful PSD se arată îngrijorat de faptul că România va genera o nouă mutație a coronavirus-ului.

”Nu am avut capacitatea, ca oameni politici, toţi, până la urmă, să scoatem exemplele care trebuie urmate în această perioadă. Absolut toată lumea. Sperăm să nu dăm o tulpină nouă acuma, în Europa”, a mai spus Marcel Ciolacu în emisiunea lui Florin Călinescu.

Întrebat cum ar trebui să se numească o astfel de tulpină, dacă ea ar apărea în România, liderul PSD a răspuns: ”nu are decât tulpina Cîţu, ce să-i fac?”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!