Compania internațională care va da afară până la 6.000 de angajaţi! Și românii vor fi afectați

Compania internațională care va da afară până la 6.000 de angajaţi! Și românii vor fi afectați
Ce compania va concedia mii de angajați / Sursa foto: Freepik

O companie de renume la nivel mondial a anunțat că urmează să facă mii de concedieri, în cadrul unui amplu proces de restructurare menit să reducă costurile și să eficientizeze activitatea. Decizia a stârnit reacții puternice în mediul economic și în rândul angajaților.

Heineken, unul dintre cei mai mari producători de bere la nivel global, a anunțat un amplu plan de restructurare care presupune concedierea a până la 6.000 de angajați în următorii doi ani. Compania olandeză, care are în prezent aproximativ 87.000 de salariați la nivel mondial, susține că măsura face parte dintr-o strategie de eficientizare și reducere a costurilor, prin creșterea productivității și adaptarea la noile condiții din piață. Informația a fost bine primită de investitori, iar acțiunile acesteia au înregistrat o creștere semnificativă la bursa din Amsterdam.

Conducerea companiei a transmis că mediul economic rămâne dificil, în special în Europa, unde vânzările de bere au scăzut considerabil. Directorul general, aflat la final de mandat, a declarat că pleacă din funcție într-un moment delicat, după ce a traversat perioade marcate de instabilitate economică și politică.

Sursa foto: Shutterstock

Compania a început cu primele concedieri

Heineken a început deja procesul de reorganizare, iar în toamna anului trecut a redus sau redistribuit câteva sute de posturi la sediul central, ca parte a digitalizării și modernizării operațiunilor. Deși nu au fost comunicate exact regiunile cele mai afectate, oficialii companiei au indicat că Europa va resimți cel mai puternic impactul.

Din punct de vedere financiar, Heineken a raportat o scădere a volumelor de bere vândute la nivel global, cu un declin mai accentuat în Europa și pe piețele din America. Veniturile totale au fost mai mici față de anul precedent, însă profitul net a înregistrat o ușoară creștere, susținută de măsuri de control al costurilor.

CITEȘTE ȘI: Compania din România care îți oferă 40.000 de euro dacă îți dai demisia

Furnizorul de energie electrică anunță: coboară prețul curentului. Ofertă neașteptată pentru consumatorii casnici

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!