Criză fără precedent la Socola! Peste 80 de angajați, dați afară fără motiv. Sute de bolnavi psihic, lasați singuri

Criză fără precedent la Socola! Peste 80 de angajați, dați afară fără motiv. Sute de bolnavi psihic, lasați singuri

Aproape 100 de angajați ai Institutului de Psihiatrie Socola din Iași au protestat, luni, în fața unității medicale după ce cu doar câteva ore înainte primiseră deciziile prin care le încetau contractele de muncă.

Juristul unității susține că decizia de a-i demite a fost luată cu acordul Ministerului Sănătății. Angajații veniseră ca la muncă așa cum o făceau în fiecare zi unde li s-au înmânat documente prin care li se aducea la cunoștință că, în urma perioadei de probă, contractele lor de muncă au fost încheiate.

„Acum, în plină pandemie ne-a demis din funcție. Având în vedere că și aseară a vorbit ministrul Sănătății că nu avem voie să ne dăm demisiile, că nu avem voie să refuzăm detașări, ca să ajutăm țara, el (Bogdan Șaramet, managerul Institutului de Psihiatrie-n.r.) ne-a prezentat demisiile.

(…) El practic a profitat de acele 90 de zile de probă pentru a ne demite din funcție, pentru a ne desface contractele” a explicat una dintre femeile care au participat la protestul spontan potrivit Mediafax. 

Managerul nu avea niciun motiv să îi concedieze

Juristul mai spune totodată că aceste concedieri s-au făcut la nivel managerial fără motiv pentru că angajații „nu au făcut nicio greșeală în timpul perioadei de probă”.

„Am primit decizii de încetare a contractului de muncă. Nu suntem aici pentru că nu vrem să mergem la Suceava (Spitalul Județean Suceava-n.r.), nu e vorba despre asta. Suntem aici pentru că suntem dați afară. (…)

fără niciun motiv. Ce să facem, stăm și ne uităm pe geam că nici alt loc de muncă nu putem obține în perioada asta. O să mergem în instanță, pentru că noi nu considerăm că am greșit cu nimic”, a declarat una dintre asistentele care și-au pierdut locul de muncă.

Protest la distanță

Prezenți la protest, jandarmii le-au recomandat angajaților Institutului de Psihiatrie să nu stea în grupuri mai mari de 3 persoane și să păstreze distanța.

Oamenii spun că, având în vedere că este stare de urgență și că este nevoie de personal în sistemul sanitar, demiterea lor nu este legală.

„La toate contractele de muncă s-a prevăzut o clauză: o perioadă de probă de 90 de zile. Această perioadă de probă a expirat (…) Ca urmare a consultării cu sindicatele, ca urmare a consultării cu Corpul Medical al Institutului, şi ca urmare a primirii unui punct de vedere al Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte legalitatea acestei măsuri s-au emis deciziile de concediere a celor 82 de angajaţi.

(…) Aceşti oameni nu au greşit cu absolut nimic. Problema rezultă din încărcătura bugetară. La acest moment, încărcătura bugetară este de 92,67%, celelalte cheltuieli reprezintă 19%, rezultă în final un buget de 112%”, a declarat presei Corneliu Prepeliță, juristul Institutului de Psihiatrie Socola.

Ce s-a întâmplat anul trecut

Concursurile au fost organizate anul trecut, începând cu luna august, iar angajările s-au făcut în ianuarie. Între timp, managerul unității medicale a fost schimbat din funcție.

Juristul instituției recunoaște și că aceste concursuri au intrat în atenția procurorilor DNA Iași.

„Acest concurs a fost suspendat în septembrie 2019 ca urmare a ordonanței DNA Iași, ordonanță care preciza că sunt suspiciuni în ceea ce privește legalitatea organizării și desfășurării acestui concurs”, a mai precizat juristul Institutului de Psihiatrie Socola.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce nu are Alex Velea permis de conducere? „Probabil nu îmi voi lua niciodată”
Click.ro
De ce nu are Alex Velea permis de conducere? „Probabil nu îmi voi lua niciodată”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Primarul USR din Corbeanca, denunțat la DNA de 5 consilieri locali. Edilul e acuzat că falimentează intenționat compania de salubritate a primăriei
Gandul.ro
Primarul USR din Corbeanca, denunțat la DNA de 5 consilieri locali. Edilul e acuzat că falimentează intenționat compania de salubritate a primăriei
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!
Mediafax Spania
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!