Croitoru neagă criza de la moldoveni: „Nu putem vorbi de așa ceva!”

Croitoru neagă criza de la moldoveni: „Nu putem vorbi de așa ceva!”

FC Botoșani va primi astăzi de la ora 13:00 pe teren propriu vizita formației Chindia Târgoviște într-un meci care va conta pentru runda a VI-a a Ligii 1. Runda precedentă elevii lui Marius Croitoru au cedat cu 2-1 la Sibiu cu FC Hermannstadt, ardelenii marcând golul victorii în minutul 89 în urma unui penalty acordat extrem de ușor de centralul Andrei Chivulete.

Cu toate că echipa sa a bifat la Sibiu al treilea meci consecutiv în care nu a cunoscut gustul victoriei, Marius Croitoru, antrenorul principal al formației, a declarat că nu se poate vorbi de o criză la echipa sa.

„Nu putem vorbi de o criză din moment ce echipa este pe locul 5 iar etapa trecută am suferit prima înfrângere din campionat. Recunosc, mi-e greu să-i motivez pe unii jucători, să-I fac să mai fie cu gândul aici pentru că sunt ademeniți cu oferte amețitoare. De săptămâna viitoare însă se vor liniști apele având în vedere că se va închide și perioada de transferări. Pentru noi este însă foarte important să câștigăm acest meci cu Chindia peentru că altfel este să intri în pauza asta de două săptămâni cauzată de acțiunile loturilor naționale cu o victorie. Nu va fi ușor pentru că Chindia este un adversar incomod, ați văzut cu toții ultimele lor rezultate, însă noi vom încerca să ne facem jocul obișnuit, vom ataca și vom ținti victoria”, a declarat Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani.

Partida FC Botoșani – Chindia Târgoviște va avea loc duminică de la ora 13:30 și se va juca fără spectatori, duelul urmând a fi transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
Click.ro
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Crin Antonescu critică nominalizarea lui Luca Niculescu: „Bizară, nefericită / Este irelevant politic, nu are contur / Nu-mi dă sentimentul unei nominalizări bine gândite”
Gandul.ro
Crin Antonescu critică nominalizarea lui Luca Niculescu: „Bizară, nefericită / Este irelevant politic, nu are contur / Nu-mi dă sentimentul unei nominalizări bine gândite”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea