Culiță Sterp s-a împăcat cu Carmen de la Sălciua pentru că a lăsat-o însărcinată din greșeală?! Imaginea care a pus pe toată lumea pe gânduri

Culiță Sterp s-a împăcat cu Carmen de la Sălciua pentru că a lăsat-o însărcinată din greșeală?!

Legătura sentimentală dintre Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua îi ține pe fani cu sufletele la gură. Mult așteptata împăcare nu mai este un vis… irealizabil și, mai mult, Culiță Sterp și-a pus urmăritorii online pe gânduri.

Acesta a postat o fotografie în care apare, în fața bradului de Crăciun, ținând în brațe doi copilași, iar cei mai mulți dintre internauți s-au întrebat dacă acesta nu este, cumva un semn. Împăcarea cu frumoasa Carmen de la Sălciua a dat și naștere unor speculații, unele dintre ele rotindu-se în jurul ideii că artista a fost lăsată însărcinată de către Culiță Sterp, de unde și grăbita revenire la sentimente mai bune.

După ce s-au împăcat, Carmen de la Sălciua i-a transmis un mesaj emoționant lui Culiță Sterp. “Ne-am îngropat dar nu am realizat că noi suntem… Semințe! Și… Iată-ne, din nou zâmbind! La mulți ani ție: Bărbatului care m-a condus până în fața lui Dumnezeu, omului simplu cu care râdeam la oi pe câmp și unde fericirea era cea mai pură! Îți doresc să fii un om împlinit cu tot ce înseamnă asta! ? Te felicit pentru ambiția și evoluția ta! Știu cum am început de acolo de jos și știu cât a fost de greu! Culege roadele succesului și fii un om fericit!”, a fost mesajul lui  Carmen de la Sălciua pentru Culiță Sterp.

„Te prinde bine această postură de tătic ?? / Așa și trebuie ? / Ce drăguți sunteți ??? /  Și Carmen ce zice?” , au fost patru dintre comentariile pe care le-a primit Culiță Sterp în dreptul fotografiei.

Culiță Sterp, despre a doua nuntă cu Carmen

Împăcarea despre care s-a vorbit atât de mult în showbizul autohton i-a determinat pe fanii lui Culiță Sterp să întrebe dacă nu ia în calcul a doua nuntă cu Carmen de la Sălciua. Divorțul a fost un cu scântei, ce-i drept, însă amintirile ceva mai delicate pot fi uitate foarte ușor atunci când doi foști soți se decid să… îngroape securea războiului.

Culiță Sterp a precizat că relația dintre el și Carmen merge foarte bine, în momentul de față, numai că au decis să apară mai rar în public și să evite întrebările incomode. “Nu îmi mai trebuie! (n. red. – referindu-se la o eventuală a doua nuntă) Am fost o dată cununat, aşa că este suficient. Noi suntem acum fericiţi aşa, necăsătoriţi, şi încercăm să evităm, pe cât posibil, apariţiile în presă şi interviurile”, a declarat Culiță Sterp într-un interviu acordat pentru spynews.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!