Cum a apărut Maria Cârneci la înmormântarea lui Ion Cernea, soțul Irinei Loghin. Toată lumea s-a uitat ULUITĂ la ea

Foto: social media

Miercuri, 2 iulie 2025, la Capela Cimitirului Bellu din București, a avut loc priveghiul lui Ion Cernea, fost campion olimpic și soțul celebrei interprete Irina Loghin. Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului sportiv a fost scos din capelă în jurul prânzului pentru a fi condus pe ultimul drum. Zeci de apropiați, prieteni din lumea artistică și sportivă, dar și personalități publice, au venit să-i aducă un ultim omagiu.

Ion Cernea s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani, după trei săptămâni de spitalizare într-o clinică privată din București. A fost un nume de referință în sportul românesc, dar și un sprijin constant pentru Irina Loghin, cu care a avut o căsnicie de peste cinci decenii. Priveghiul a adunat numeroase figuri importante din muzica populară, dar și foști sportivi, colegi de generație și apropiați ai familiei.

A leșinat după ce sicriul lui Ion Cernea, soțul Irinei Loghin, a ajuns la cimitirul Bellu. Cei prezenți i-au acordat ajutor pe o bancă

Cum a apărut Maria Cârneci la priveghiul lui Ion Cernea

Printre vedete care au ajuns la capelă s-a numărat și Maria Cârneci. Prezența îndrăgitei interprete de muzică populară a fost imediat remarcată, nu doar datorită notorietății sale, ci și din cauza ținutei pe care a ales să o poarte. În contrast evident cu sobrietatea momentului, artista a apărut îmbrăcată într-o pereche de pantaloni crem și o bluză roz cu imprimeuri florale, o alegere vestimentară care a atras atenția celor prezenți.

În timp ce majoritatea celor veniți la priveghi au optat pentru haine în tonuri închise, specifice unui astfel de eveniment, apariția Mariei Cârneci a fost privită neașteptată, chiar nepotrivită pentru contextul încărcat de tristețe. Deși a păstrat o atitudine sobră și respectuoasă, ținuta sa a stârnit numeroase comentarii.

Când va fi înmormântat Ion Cernea, soțul Irinei Loghin

În cadrul unei postări pe o rețea de socializare, Ciprian Cernea, fiul regretatului sportiv, a anunțat că înmormântarea părintelui său  este programată să aibă loc joi începând cu ora 13:00, în același loc, la Cimitirul Bellu.

„Vă scriu aceste rânduri, cu cea mai mare durere pe care un copil poate să o aibe atunci când îşi pierde părintele,care pentru el era totul, inclusiv aerul pe care îl respir nu mai e acelaşi. Ne a lăsat în suflete un gol imens, greu de descris în cuvinte şi ne rugăm la Dumnezeu ca într-o bună zi să l putem revedea pe campioniul nostru drag şi iubit de toată lumea.

Cei care doriți să vă luaţi adio de la scumpul meu tată, el o să fie depus la capela principală din cimitirul Bellu începând de mâine ora 15, iar înmormântarea va avea loc joi începând cu ora 13, în acelaşi loc Dumnezeu să l odihnească şi să I aibe în pază”, este mesajul transmis de Loghin Ciprian Cernea.

Citește și: ȚINUTA BIZARĂ PURTATĂ DE MARIA DRAGOMIROIU LA PRIVEGHIUL LUI ION CERNEA. TOȚI AU FĂCUT OCHII CÂT CEPELE!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Click.ro
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
go4it.ro
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Gandul.ro
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă