Cum a călătorit la Business Class o pasageră care avea loc lângă Radu Mazăre: ”Iar eu… fix în fața lui!”

Publicat: 21/05/2019 | 15:31

Experiență inedită trăită de o pasageră care a avut loc lângă Radu Mazăre în avionul cu care acesta a fost adus de la Paris la București. Din motive de siguranță, respectiva pasageră a primit loc la… Business Class.

Nu s-ar fi așteptat la așa ceva, iar surpriza a fost foarte mare. Femeia a povestit întâmplare pe pagina personală de socializare.

Atunci când a urcat în aeronava Tarom, Radu Mazăre era deja în avion, flancat de polițiști. ”Te îmbarci în cursa Tarom Paris-București și ai loc fix în fața lui Radu mazăre. El pe ultimul rând la geam, flancat de ”băieți” rugby-sti, 2 în lateral și 2 pe rândul din față, tot în lateral… iar eu, fix în fața lui… în scurt timp, sunt invitată de chief od security, tata rugby-stilor, să iau loc la business class. Răsfăț, nu?”

Pasagera a oferit o declarație și pentru Mediafax: ”Avea o fata împietrită, era foarte trist, se uita fix într-un punct ca să evite contactul vizual cu cei care se uitau la el insistent. Era deja în avion când au urcat ceilalţi pasageri. A stat pe scaun, flancat de doi bărbaţi cu statură de rugbyşti şi din câte mi-am dat seama nu avea cătuşele puse… Apoi, la sosirea în România, pe aeroportul Otopeni, l-au coborât ultimul”, a declarat ea.

Citește și: RADU MAZĂRE, ÎN AVION CU FIUL SĂU! CE AU FĂCUT POLIȚIȘTII CARE-L PĂZEAU PE FOSTUL PRIMAR

Escortat de 12 polițiști francezi

Radu Mazăre a fost adus pe pista aeroportului Charles de Gaulle din Paris cu 70 de minute înainte de decolarea avionului către Bucureşti, însoţit de o escortă formată din 12 poliţişti francezi şi români, a informat rtv.net. El a ajuns la Paris, luni dimineaţă, de la Antananorivo, la ora locală 10.30.

Radu Mazăre a fost extrădat de statul Madagascar, după ce a fost condamnat definitiv, în România, la nouă ani de închisoare cu executare, în dosarul retrocedărilor de terenuri. El a părăsit teritoriul României în decembrie 2017, anunțând că cere azil politic în Madagascar.

Citește și: AERONAVA ÎN CARE SE AFLĂ RADU MAZĂRE, EXTRĂDAT DIN MADAGASCAR, A ATERIZAT PE AEROPORTUL OTOPENI

Citește și...