Cum a vrut un tânăr din Giurgiu să obţină permisul de conducere. Poliţiştii au descoperit totul

• Știri
Cum a vrut un tânăr din Giurgiu să obţină permisul de conducere. Poliţiştii au descoperit totul

Un tânăr din Giurgiu a încercat să obţină permisul de conducere cu ajutorul tehnologiei. Mai exact, polițiștii care supravegheau candidații au descoperit că avea căști și microfoane lipite pe tot corpul și un complice în afara sălii, pregătit să îi sufle răspunsurile.

După ce a încercat să obţină permisul de patru ori, iar ulrima dată nu a nimerit nici măcar un răspuns corect, tânărul s-a săturat să tot fie respins, astfel s-a gândit la o soluţie „salvatoare”.

Astfel, cu ajutorul unui prieten a încercat să fraudeze examenul. Însă, poliţiştii i-au descoperit planul, iar tânărul nu s-a ales cu permisul, ci cu un dosar penal.

Polițiștii spun că numărul celor care reușesc să ia permisul de conducere este în scădere. Dacă în 2017, 70% dintre cei care se prezentau reușeau să treacă probele, din 2018 proporția a scăzut la 30%.

CITEŞTE ŞI: UN TĂNĂR S-A DUS DROGAT LA EXAMENUL PENTRU PERMIS AUTO. A FOST DEPISTAT POZITIV CU TREI SUBSTANȚE PSIHOACTIVE

Un şofer i-a cerut lui Moş Nicolae permisul de conducere înapoi

Recent, MAI a publicat un mesaj pe care l-a primit pe pagina oficială de Facebook. Mai exact, un conducător auto își cerea carnerul de conducere înapoi, acesta fiind luat de polițiști.

“Eu am permisul suspendat trei luni. Că tot vine Moș Nicolae, dorința mea este să mi-l aducă. Îmi puteți confirma dacă mi-l aduce? Să știți că mi-am făcut și ghetele!”, a fost mesajul primit de Ministerului Afacerilor Interne.

Răspunsul publicat de MAI a fost unul pe măsură și a devenit, rapid, viral.

“Confirmăm că astă seară vine Moș Nicolae. Confirmăm că dorința dumneavoastră a fost auzită. Confirmăm că ea va fi și îndeplinită… cu un amendament: permisul dumneavoastră îl va aduce Iepurașul de Paște! Mulțumim pe această cale Moșului, care a înțeles că trebuie să vă dea un timp de 90 de zile să conștientizați că puteți pune în pericol atât viața dumneavoastră, cât și a celorlalți participanți la trafic”, i-a transmis MAI șoferului disperat să-și recupereze permisul.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia