Cum arăta Andra la prima apariție pe scenă. Așa a debutat

• Vedete

Alexandra Irina, pe numele de scenă Andra, a urcat pentru prima dată pe o scenă pe când avea doar șapte anișori. Se întâmpla în orașul natal, Câmpia Turzii, și, deși avea o vârstă fragedă, ea adora să interpreteze melodii care îi aparțineau cântărețelor Whitney Houston, Monica Anghel și Mădălina Manole. La 14 ani, ea a lansat primul său disc single, care a fost denumit “Andra”. În același an, 2001, talentata artistă “bifează” și prima apariție la televizor.

Citește și: Cătălin Măruță, surpriză romantică pentru soția lui! “Andra e graviduță 🙂 ”

Cum arăta Andra la prima apariție pe scenă. Așa a debutat

“În noapte mă trezesc” este primul single extras de pe albumul de debut, care a avut parte și de videoclip. În adolescență, Andra cânta despre insomnii, iar vocea și frumusețea ei i-a cucerit pe români. Atât în imaginile din galeria foto a articolului, cât și în clipul de mai jos, puteți să vedeți cum arăta cântăreața atunci când s-a lansat oficial în lumea muzicii. “Pentru mine, inceputul carierei e sinonim cu oboseala. Am petrecut multe zile in tren, scriindu-mi temele pe genunchi si citind la lanterna, cand se stricau becurile din vagon. Eram navetista cu acte in regula, trebuia sa vin des de la Campia Turzii in Bucuresti, stiu pe dinafara fiecare copac de pe ruta asta, fiecare semn de circulatie, fiecare halta si macaz. Prima mea masina a fost trenul, da. Abia dupa un timp ne-am permis o masina. Tata mergea cu mine prin toata tara, la concerte, se ocupa de cat mai multe lucruri, ca sa-mi lase mie timp sa pun capul pe perna”, a declarat carismatica vedetă în cadrul unui interviu mai vechi pentru libertatea.ro.

Citește și: Surpriză! Ce salarii exacte au Andra și Cătălin Măruță la Pro TV! Care câștigă mai mult

Înainte să împlinească vârsta majoratului, ea și tatăl său mergeai cu trenul la spectacole. În plus, în timp ce se afla tren, își scria temele pe genunchi și citea la lumina lanternei atunci când se defectau becurile din tren. Anul acesta se împlinesc 18 ani de la decizia sa de a-și face loc printre artiștii de la noi, iar azi, Andra Măruță își aniversează ziua de naștere.

Citește și: Ce studii are, de fapt, Andra Măruță! Îți vei schimba părerea despre vedeta Pro TV

Andra, prima apariție la TV după ce s-a lansat în muzică

Invitată în urmă cu cinci ani la emisiunea prezentată de soțul ei, Andra a rememorat momentul în care a apărut pentru prima dată la TV după ce s-a lansat în lumea muzicii. Înainte să fie difuzat un clip cu imagini unice din cariera artistei, ea a avut parte de o surpriză din partea lui Cătălin Măruță.

Citește și: Andra, primele declarații sincere despre operațiile estetice

“Am simțit că pregătești ceva și nu am putut să dorm aseară. Nici tu nu mi-ai spus nimic. Am stat și am văzut filmulețul ăsta și m-am gândit: «bai, atâtea am făcut eu în acești 14 ani». Eu am cântat prima oară la 7 ani, pe scena, în Câmpia Turzii. La 7 ani, cântam Whitney Houston, Monica Anghel și Mădălina Manole. În 2001, a fost prima mea apariție la televiziune, la emisiunea lui Teo”, a declarat cântăreața în cadrul show-ului moderat de soțul ei, Cătălin Măruță.

Andra a făcut nunta cu prezentatorul Cătălin Măruță în urmă cu 10 ani

Andra, pe numele din buletin, Alexandra Irina, face parte din categoria celor mai iubite şi talentate artiste din ţară. Fiecare piesă fie ea pop sau R&B pe care o lansează ajunge hit într-un timp scurt. Ea s-a născut pe 23 august 1986, în Câmpia Turzii.

Citește și: Andra a recunoscut câți iubiți a avut până s-a căsătorit cu Măruță!

Vedeta a devenit soția lui Cătălin Măruță pe 10 august 2008, când, în fața ofițerului Stării Civile ea l-a ținut ca pe ace pe partenerul său de viață. Și asta pentru că atunci când a fost întrebată dacă îl ia de bărbat pe prezentator, s-a așternut o tăcere… și, după câteva secunde bune de suspans, ea a exclamat fericită: “Daaaaa!”.  La 13 zile de la cununia civilă din București, respectiv pe 23 august 2008, ei au făcut nunta la Târgu-Jiu. Cununia religioasă a avut loc la Biserica “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Andra și Cătălin Măruță au doi copii împreună: David (n.: 16 martie 2011) şi Eva Maria Ioana (n.: 23 iulie 2015). Pe lângă spectacolele pe care le are atât în țară, cât și peste hotare, Andra este în juriul emisiunii “Vocea României”. Până în 2018, Andra s-a numărat printre jurații de la “Românii au talent”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!