Cum arată fiica lui Marian Drăgulescu, la 15 ani. Tânăra a suferit 4 operații ca să poată auzi

Gimnastul Marian Drăgulescu şi fosta lui soţie, Larisa, nu mai formează un cuplu din anul 2008, atunci când au decis să pună punct mariajului. Ce îi va lega mereu sunt cei doi copii, Beatrice și Richard. Deși au trecut prin momente dificile, Beatrice suferind patru operații ca să poată auzi, acum este foarte bine, la cei 15 ani împliniți de curând, se bucură de toate momentele trăite orice copil.

Încă de la naștere, fetița lui Marian Drăgulescu a fost diagnosticată cu hipoacuzie bilaterală profundă şi a trecut prin patru operaţii extrem de complicate pentru a putea auzi. Beatrice Drăgulescu a suferit două operații pentru implanturi (n.r. implant cohlear pentru restabilirea auzului) – una în 2017, în Bucureşti şi una în Austria, când fetiţa avea doar patru ani, dar și două operaţii pentru înlăturarea colesteatomului, o tumoră de la nivelul urechii.

„Mergem în fiecare zi la logoped pentru recuperare și totul este sub control. Mulți ani de acum înainte vom merge la medic, dar asta nu e o problemă pentru noi, important este ca ea să fie bine’, declara Larisa Drăgulescu în urmă cu doi ani, pentru Click!.

Beatrice este activă pe site-urile de socializare şi postează foarte des fotografii din vacanţe sau cu prietenii ei. Marian şi Larisa Drăgulescu mai au împreună un băieţel de 13 ani, Richard.

Va deveni mamă pentru a treia oară

Larisa Drăgulescu, în vârstă de 35 de ani, a făcut anunțul pe contul ei de Facebook. „#Mamică pentru a treia oară. #De3• #Mama #BabyOnBoard ????? #BigFamiLy”, a scris Larisa Drăgulescu în mediul online. „Eu și-aș dori încă o fetiță, iar iubitul meu, un băiat. deci să fie gemeni. Glumesc. Sănătos să fie, asta e cel mai important”, le-a mai spus Larisa fanilor săi din mediul online.

Larisa s-a logodit în 2018 cu fotbalistul Ovidiu Mihai (23 de ani), atacant la CSM Râmnicu Vâlcea, cel care i-a acceptat și copiii din mariajul cu gimnastul: Beatrice (14 ani) și Richard (12 ani). Mai tânăr cu 13 ani, Ovidiu se înțelege cu Larisa și până acum totul între ei pare doar lapte și miere.

Larisa a fost căsătorită cu gimnastul Marian Drăgulescu, împreună cu care are doi copii. După separarea de Larisa, Marian Drăgulescu s-a căsătorit cu Corina, de care a divorțat anul acesta.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Prosport.ro
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dani Oțil, reacție savuroasă după ce Gabriela Prisăcariu a postat imagini din Grecia. „Unde vă este soțul?”
Click.ro
Dani Oțil, reacție savuroasă după ce Gabriela Prisăcariu a postat imagini din Grecia. „Unde vă este soțul?”
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
go4it.ro
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Avertismentul lansat de șeful NATO. Ce se va întâmpla cu Europa în cazul unui conflict
Gandul.ro
Avertismentul lansat de șeful NATO. Ce se va întâmpla cu Europa în cazul unui conflict
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
Mediafax Italia
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!