Cum au făcut doi români zeci de mii de euro în Franţa! Au furat din bagaje folosind un singur geamantan

Publicat: 20/10/2017 | 09:09

Zeci de pasageri ai autobuzelor care făceau transferul între Paris şi aeroportul Beauvais au raportat furturi valoroase din bagaje. Şoferul unuia dintre autobuze a observat un geamantan din cală care se mişca singur.

Considerând că cineva îşi transportă animalul de companie cu geamantanul, lucru total inuman, a înştiinţat organele abilitate să ia masuri. Ajunşi la destinaţie, când au deschis geamantanul, au văzut că înăuntru era un român. 

Tânărul a încercat să mintă, iniţial, spunând că se află acolo pentru că n-a vrut să plătească bilet, însă la un control al obiectelor aflate în geamantan s-a aflat că cele două laptop-uri şi camere video nu-i aparţineau, la fel şi suma de bani insemnată care se afla în posesia sa.

Hoţia era simplă. Românul intra în geamantan, un alt român îl băga la cala autobuzului, în timpul mersului acesta ieşea din geamantan şi începea să cotrobăie prin bagaje. Lua tot ce era de valoare, apoi intra înapoi în geamantan şi era ridicat de la sosire de partenerul său. 

Cel din interiorul valizei a primit o sentinţă de închisoare de opt luni luni, iar celălalt a primit o sentinţă de închisoare de un an din cauza cazierului său mai grav, a declarat procurorul Florent Boura.   

Citește și...