Cum au reacţionat fetiţele Alinei Sorescu, atunci când au aflat că trebuie să se despartă de mama lor şi să plece la Alex Ciucu

Cum au reacţionat fetiţele Alinei Sorescu, atunci când au aflat că trebuie să se despartă de mama lor şi să plece la Alex Ciucu

Divorțul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu nu este ușor de acceptat, pentru nici unul dintre ei, mai cu seamă de fetițele lor, Elena Carolina, în vârstă de 9 ani și Ana Raisa, în vârstă de 7 ani. După ce instanța a decis să împartă custodia copiilor, Alexandru Ciucu a venit după fetițele sale pentru a petrece prima săptămână împreună. Reacția copilelor a fost una șocantă. Iată ce a făcut Alina Sorescu.

După o luptă grea în tribunal, instanța a pronunțat decizia referitoare la custodia fetițelor Alinei Sorescu și ale lui Alexandru Ciucă: ele vor sta o săptămână la mama lor și una la tatăl lor. O decizie ce o bulversează și o revoltă pe cântăreață, care se declară total nemulțumită de ideea ca fetele să fie plimbate dintr-o parte în alta.

Divorțul celor doi a fost unul intens mediatizat și dureros pentru protagoniști, iar acum această situație pare să le afecteze și pe Elena Carolina și Ana Raisa. Zilele acestea, a venit rândul celebrului designer să le ia pe fetițe acasă, timp de o săptămână.

Astfel, potrivit Spynews.ro, Alina Sorescu a fost surprinsă în timp ce a ieșit să-și conducă fetele și să le lase în grija tatălui lor. Doar că, reacția pe care au avut-o cele două a fost una total neașteptată pentru ambii părinți.

Cum au reacționat fetițele, când au trebuit să plece la tatăl lor

Elena Carolina și Ana Raisa nu au fost deloc prea încântate și bucuroase să meargă la tatăl lor. Au început să plângă, în timp ce se aflau în brațele mamei lor, exprimându-și nemulțumirea față de această situație. Ulterior, și Alexandru Ciucu a fost surprins în timp ce încerca să le liniștească pe copile. Într-un final, după ce fetele s-au mai liniștit, au intrat în mașina tatălui lor și au plecat.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, alături de fetițele lor / foto: Facebook

(CITEȘTE ȘI: ”E un moment delicat!” + Cum le pregătește. Alina Sorescu se desparte de fiicele ei, după decizia instanței)

Ce spune Alina Sorescu despre decizia instanței

„A fost un an greu cu procese și ordonanțe și încerc cu toată ființă mea să rămân demna în demersul meu de a avea și eu și fetele o viață liniștită. Soluția pronunțată astăzi de instanță este că fetițele să stea o săptămână la mama și o săptămână la tata. Voi lupta de aceasta data eu până la capăt și voi face apel pentru a demonstra ce este mai bine pentru fetițe, pentru a le creste într-un mediu stabil, așa cum le-am crescut de când le-am născut. Nu vă fi ușor, pentru că tatăl lor și-a schimbat cu totul atitudinea fata de copii în acest an și cere drepturi egale cu mama.

Sper că fetițele să nu fie plimbate dintr-o parte în alta până la 18 ani, pentru că acest program este bulversant pentru ele, le vă putea dezechilibra emoțional și afecta procesul educațional și de creștere. Am permis tatălui să se implice din momentul în care și-a arătat disponibilitatea, dar trebuie însă să ne gândim că sunt fetițe de 9 și 6 ani, că au nevoie de stabilitate și păstrarea unei rutine de zi cu zi, mai ales pentru programul școlar. Sper că judecătorii să înțeleagă că acest program nu este bun pentru orice copil și în orice condiții”, a scris Alina Sorescu pe rețelele de socializare, în urmă cu câteva zile.

(VEZI ȘI: Primele declarații ale lui Alexandru Ciucu, după divorțul de Alina Sorescu: “Nu pot decât să mă bucur că…”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Ultimul tun al cancelariei lui Bolojan le-a explodat în față. Jumătate de milion de euro pentru autoturisme „închiriate” prin firma fiului unui mare liberal. A câștigat licitația fără să aibă mașinile din contract, așa că a dat altele. Gratis
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia