Cum recuperăm banii pe care i-am pierdut? Cristina Banu explică la ALTCEVA cu Adrian Artene

Cristina Maria Banu, coach financiar și unul dintre cei mai respectați specialiști în domeniul prosperității financiare din România, a fost invitată în cel mai nou episod al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”. În cadrul interviului, aceasta a discutat despre bogăție, prosperitate și secretele abundenței. Un subiect de mare interes a fost metoda prin care recuperăm banii pierduți, o problemă care îi afectează pe mulți. Iată ce a spus!

Cristina Banu a explicat că pierderile financiare pot fi echilibrate dacă înțelegem și aplicăm o lege universală numită „legea formelor” sau „legea transformării”. Aceasta susține că energia, inclusiv cea financiară, nu se pierde niciodată, ci doar se transformă și se manifestă în alte forme. Prin analiza detaliată a situației, oamenii pot descoperi că prosperitatea se întoarce în viețile lor, chiar dacă nu întotdeauna în modul în care o așteaptă.

CITEȘTE ȘI: Ritualul care îți va aduce job-ul mult visat în 2025! Ai nevoie de doar două ingrediente simple din bucătărie

Cristina Banu ne spune cum recuperăm banii pe care i-am pierdut

Cristina Maria Banu explică faptul că pierderile financiare apar ca o transformare a energiei în alte domenii ale vieții noastre. Aceasta își sprijină clienții să identifice aceste schimbări și să înțeleagă că, deși o anumită sumă de bani a plecat, aceasta a fost compensată prin beneficii în alte aspecte, cum ar fi familia, cariera sau sănătatea.

Ea a oferit un exemplu concret: dacă o persoană pierde o sumă semnificativă de bani, ar putea observa că în aceeași perioadă a primit ajutor gratuit din partea familiei sau a prietenilor, a economisit bani prin eliminarea unor cheltuieli sau a câștigat beneficii neașteptate. Prin această abordare, oamenii pot înțelege că pierderile sunt temporare și că prosperitatea se reîntoarce în alte forme.

„Adrian Artene: De multe ori sumele irosite nici că se mai întorc și probabil că aveți exemple nenumărate, dar pot fi cultivate alte sume care să vină să acopere ceea ce am pierdut, ceea ce am irosit. Ce alte instrumente avem la îndemână să deblocăm mintea, să eliminăm aceste blocaje financiare?

Cristina Banu: Apropo de asta cu pierderile…cum să echilibrăm pierderile financiare și să putem să ieșim din acele blocaje pe care le putem avea, mai este o lege universală. Se numește legea formelor sau legea transformării. În viață nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă. Asta înseamnă că există lucrurile în mai multe forme. Și avem șapte aree ale vieții în modelul cu care lucrez eu. Aria spirituală, aria vocațională, aria mentală, aria financiară, aria familială, socială și fizică. Cumva în momentul în care noi pierdem bani, ce se întâmplă este că se transformă o energie dintr-o formă, forma financiară, însă ea nu se va pierde. Dacă stau să mă uit și să analizez și lucrez, am lucrat cu foarte mulți clienți care au venit în situațiile astea și ne-am uitat. Ok, când din viața ta a plecat o formă, să zicem suma de 10.000 de euro, imediat după ce s-a dus forma asta, în ce alte forme ai primit prosperitate?

„A, păi a venit mama să mă ajute și a stat cu copilul și n-am mai plătit bona.”

Ok, câți bani ai salvat?

„Păi 5.000 de euro.”

În ce alte forme?

„A, păi mi-a crescut salariul. Am primit un cadou, nu știu ce.”

La final, toți rămân așa uimiți și zic, a, ok. Deci, practic, eu n-am pierdut banii aia, ci eu am lăsat să plece cumva sinele meu superior, conștiința mea înaltă, a adus într-o formă mult mai aliniată cu valorile mele și cu care sunt acum obiectivele mele exact banii pe care eu îi aveam în forma financiară.”

CITEȘTE ȘI: Cum înmulțim banii prin tehnica recunoștinței. Ce să scriem pe spatele unei facturi după ce o plătim?!

Emisiunea integrală poate fi urmărită aici:

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia