Vergil Chiţac, primul parlamentar român confirmat cu COVID-19, a contractat virusul mortal din China, după ce a mers la o întâlnire oficială în Bruxelles. Potrivit celor mai noi informaţii în acest caz, atât el, cât și soția, fiul, dar și asistentul personal, au fost confirmați ca purtători ai noului coronavirus. De asemena, toți jurnaliștii cu care senatorul PNL a intrat în contact au început să facă testele pentru infectarea cu COVID -19.
Citeşte şi: PSD: Siguranţa românilor, pusă în pericol pentru că Ludovic Orban ar fi rămas şomer
Senatorul Vergil Chițac a participat la o conferință NATO la Bruxelles în perioada 16 -19 februarie, unde ar fi contactat coronavirusul de la un omolog francez, confirmat ulterior cu noul COVID-19. După ce a revenit în ţară, oficialul român avea simptomele unei răceli uşoare şi a cerut să fie testat pentru coronavirus ca să scape de stres. Mai mult, senatorul independent s-a izolat singur după ce aflase că un parlamentar francez, cu care fusese într-o deplasare la Bruxelles, a fost depistat cu coronavirus.
Din nefericire, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus ar putea creşte, pentru că pe 8 martie, de Ziua Internaţională a Femeii, Vergil Chiţac a participat la o petrecere, unde au fost invitate 400 de persoane, potrivit stiridiaspora.ro. Evenimentul a fost organizat de uniunea Culturală a Tătarilor Turco-Musulmani din România la un restaurant din Constanța.
“Mulțumim amiralului Vergil Chițac, viitorul primar al Constanței, un om care este alături de comunitatea tătară, care a dorit să transmită personal mesajul doamnelor prezente la eveniment, venind special de la București pentru acest lucru”, a scris reprezentantul UCTR, Fildis Reșit pe pagina sa de Facebook.
În urmă cu puţin timp, la Parlament au fost trimise cinci echipe ale Direcției de Sănătate Publică din București.
“Având în vedere că senatorul Virgil Chiţac a participat la reuniunea Biroului Politic, toţi membrii Biroului Politic se vor izola la domiciliu. Toţi senatorii din grupul senatorial au obligaţia să se izoleze. Nu aşteptăm ancheta epidemiologică, atât timp cât există riscul!”, a declarat Ludovic Orban.
Cu puţin înainte de ora 12:30, senatorul PNL a transmis câteva gânduri în legătură cu starea de sănătate pe care o are, după ce a fost depistat pozitiv cu virusul mortal din China.
“Dragi prieteni,
Din păcate, starea de rău pe care am acuzat-o în ultimele zile s-a dovedit a fi cauzată de Coronavirus COVID-19. Voi urma întocmai procedurile Direcției de Sănătate Publică și am încredere că totul se va rezolva cu bine. Sunt extrem de mâhnit că eu, soția mea și atâția alți oameni din România și din lume trecem prin astfel de momente. E o încercare pentru toată planeta.
Mă impresionează mesajele și încurajările care nu se mai opresc. Vă mulțumesc și vă doresc din suflet să fiți sănătoși și să aveți mare grijă de voi, pentru că boala poate lovi când nu te aștepți”, a scris Vergil Chiţac pe contul său oficial de Facebook.