Cum vrea Andrei Niculae s-o ceară de soție pe Claudia. Inelul s-a lăsat așteptat: „Nu am mai mult de 500 de lei pe card”

Când apare, în sfârșit, inelul? Andrei Niculae și Claudia au venit în platoul CANCAN EXCLUSIV, unde au vorbit despre unul dintre pașii importanți din relația lor: căsătoria. Cererea încă nu a avut loc, însă Andrei recunoaște că momentul se apropie și dezvăluie cum își imaginează surpriza pe care i-o pregătește iubitei sale.

Inevitabilul se aproprie, iar întrebarea nu mai este „dacă”, ci, „când”? Claudia și Andrei se pregătesc pentru următorul mare pas al poveștii lor de iubire. Inelul nu a ajuns încă pe degetul Claudiei, însă planul există, iar momentul cererii pare să fie tot mai aproape. Și, cum o surpriză adevărată trebuie să rămână surpriză, cei doi au lăsat loc pentru emoție, mister și un „DA” spus din toată inima.

Andrei:”Eu nu am mai mult de 500 de lei pe card”

Andrei nu a spus nicio clipă că nu își dorește să facă acest pas, doar că, până acum, planul nu s-a aliniat perfect cu momentul potrivit și cu inelul pe care și-l dorește pentru Claudia. Așa că marea întrebare rămâne: când va veni, în sfârșit, cererea? Întregul interviu îl vedeți pe canalul de YouTube CANCAN.RO, duminică, de la ora 18:00.

Andrei Niculae și Claudia, în platoul CANCAN EXCLUSIV.

CANCAN: Ce se întâmplă cu inelul?

Andrei: Băi, gata. O zic acum. Nu mai este mult până o cer pe Claudia de soție. Nu mai duc. Toți oamenii mă întreabă. Am un prieten. Repede, a cerut-o pe iubita lui la Lacul Scropoasa. Băi, se grăbesc ăștia ceva…

CANCAN: Tu cum o să faci? Acum vreau să știu.

Andrei: Băi, scopul era să o facem la Tomorrowland, dar s-a terminat. Un festival pe care îl iubim. Știu că îi plăcea și ei foarte mult acolo.

CANCAN: Și de ce nu ai făcut-o?

Andrei: Vrei un alt motiv? Pentru că al meu card de firmă, are și Claudia pe al ei, dar al meu este la ea. Ea știe PIN-ul. Eu nu am mai mult de 500 de lei pe card.

CANCAN: Și un inel cât costă? Păi ia ceva!

Andrei: Păi nu pot orice, că ea mi-a trimis niște inele. Și nu vreau să dau greș, că este un moment frumos, mai ales pentru ea. Dar la noi te-ai pus odată, hap, și aia este.

Claudia:”Nu am vrut niciodată să îmi imaginez ceva exact, ca să nu vreau să îmi creez eu așteptări”

CANCAN: Dar cum este modelul?

Andrei: Ia, arată și tu aici modelul la CanCan, ca să țin minte și eu.

Claudia: Este foarte simplu, din ăla oval, nu pătrat, nu rotund.

Andrei: A, oval. Eu credeam că este romb. Deci ea vrea un inel oval. Argint este OK?

Claudia: Argintiu. (Râde.) Noi am făcut multe glume pe tema asta, că nici aici nu a fost niciodată nicio presiune. Andrei vrea patru, cinci ținute la nuntă. El își cumpără mai multe haine decât mine.

CANCAN: Cererea, te-ai gândit cum vrei să fie?

Andrei: Hai, spune, să rămână și după luăm filmarea de la CanCan și vedem cum a fost în realitate.

Claudia: Nu am vrut niciodată să îmi imaginez ceva exact, ca să nu vreau să îmi creez eu așteptări. Să fie când este momentul, oriunde, oricând. Să fie soare, să nu plouă.

NU RATA: Concurentul de la Power Couple nu a știut cu ce să-i mai intre în grații iubitei. I-a luat parfum și flori, dar ea tot îmbufnată a rămas

CITEȘTE ȘI: Andrei Niculae, adevărul despre plecarea de la Virgin Radio. Ce presiuni a îndurat la Power Couple: „A fost dureros”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Click.ro
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Mesajul lui Nicușor Dan după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „veșnica pomenire” lui Cristian Tudor Popescu
Digi24
Mesajul lui Nicușor Dan după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „veșnica pomenire” lui Cristian Tudor Popescu
Adio BMW 320d! Noua generație Seria 3 renunță la diesel în Europa
Promotor.ro
Adio BMW 320d! Noua generație Seria 3 renunță la diesel în Europa
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Gandul.ro
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”