Curs valutar 5 noiembrie 2019. Ce se întâmplă cu leu în această dimineață

Publicat: 05/11/2019 | 10:52

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, ieri, un curs de referinţă de 4,7550 lei/euro, 4,2600 lei/dolar, 5,5022 lei/liră sterlină și 4,3104 lei/franc elveţian. Iată și informațiile referitoare cursul de schimb pentru ziua de azi. 

Euro rămâne la 4,75 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Moneda europeană a atins maximul ultimilor cinci luni în faţa leului pe 22 octombrie. Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro.

Moneda americană creşte la 4,27 lei, faţă de 4,26 lei, cursul anunţat ieri de BNR.  Moneda americană a atins, pe 1 octombrie, cel mai ridicat nivel din istorie în faţa monedei naţionale, conform site-ului BNR, informează economica.net.

Lira sterlină a scăzut ieri la 5,50 lei, faţă de 5,52 lei, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 17 octombrie, moneda britanică a atins cel mai mare nivel din ultimele cinci luni în faţa leului (15 mai 2019).  Pe 13 august 2019, moneda britanică a atins cel mai scăzut nivel din septembrie 2017: 5,0921 lei.

Citește și...