Cutremurător. Ce știu fetele Danei Roba despre dispariția părinților. Sunt rupte complet de realitate

S-au scurs zile întregi de când Dana Roba a fost la un pas de a-și pierde viața chiar pe patul unde soțul ei a lăsat-o să zacă, într-o baltă de sânge, vreme de câteva ore. La aproape o săptămână distanță, având leziuni serioase în zona capului, căsăpită fiind cu un ciocan de cel pe care l-a făcut tatăl a două fetițe, tânăra, în vârstă de 31 de ani, dă semne miraculoase de revenire! CANCAN.RO a intrat în posesia unor informații de ultim moment și vi le prezintă, în exclusivitate, în cele ce urmează.

Niciun motiv nu poate fi invocat pentru a explica gestul extrem la care a recurs partenerul de viață al Danei Roba, în ziua de 5 iunie 2023. Tânăra a fost lovită cu sânge rece în zona capului de Daniel Balaciu, cel alături de care Dana are două fete minore, pe Chantal și Celine. Bărbatul nu și-ar fi dorit divorțul (în data de 9 iunie ar fi trebuit să aibă loc ultimul termen în proces), așa că, susțin sursele CANCAN.RO, ar fi amenințat-o de mai multe ori pe Daniela că o va omorî. Motivul? Dana și-a dorit să redevină o femeie liberă. Nimeni nu credea în vorbele lui Daniel, asta pentru că, informează sursele publicației noastre, el n-a ridicat niciodată mâna asupra mamei fiicelor sale, ci era doar agresiv verbal. Totul până în urmă cu o săptămână, atunci când corecția fizică macabră aplicată Danei Roba, încă soția sa, a băgat-o în spital. La momentul acela, medicii erau rezervați cu privire la șansele ei de supraviețuire.

Dana Roba a depășit pericolul major! Tânăra make-up artist este conștientă

Ca o minune, cunoscutul make-up artist, care profesa, până la data incidentului, în Timișoara, s-a trezit, iar în aceste momente, conform surselor CANCAN.RO, este conștientă! E drept, loviturile aplicate de soțul furibund vor lăsa urme adânci atât în sufletul, cât și pe înfățișarea tinerei. Cu toate acestea, familia Danei formată din tată și mai mulți frați, (mama ei a încetat din viață în urmă cu mai mulți ani), se bucură din cale afară că Daniela a depășit perioada critică, iar în aceste momente starea ei este una stabilă: „Dana este OK, este conștientă, am vorbit. Familia este alături de ea în fiecare moment, o vizitează constant. Se concentrează foarte mult pe starea ei și sunt cât se poate de fericiți că s-a trezit și că încet, încet își revine. Cu ajutorul lui Dumnezeu sperăm să trecem și peste această încercare”, a dezvăluit un apropiat al Danei Roba, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Dana Roba își revine miraculos după loviturile crâncene aplicate de soț / (Sursa: Facebook)

(NU RATA: Imaginile groazei cu Dana Roba „măcelărită” de propriul soț! Polițiștii au găsit-o aproape inconștientă în locuința sa din Timișoara)

Fiicele Danei Roba nu știu unde sunt părinții lor

În aceste momente, dacă Daniel Balaciu încearcă, prin diferite tertipuri, să iasă din închisoare, călcând pragul psihologilor din dorința ca aceștia să stabilească faptul că nu era în deplinătatea facultăților mintale atunci când și-a căsăpit soția, „manevră” eșuată și dezvăluită în exclusivitate de CANCAN.RO (vezi AICI detalii), fiicele cuplului nu au aflat ce s-a întâmplat cu părinții lor.

Sursele CANCAN.RO susțin că minorele nu știu nici că mama lor se află în spital de aproape o săptămână, dar nici că tatăl lor este arestat: „Fetele sunt bine, ele sunt prea mici pentru a putea digera o astfel de situație. Nu știu ce s-a întâmplat cu mama lor și nici cu tatăl. N-au vizitat-o până acum pe Dana, însă restul familiei este alături de ea”, a încheiat sursa Cancan.ro.

(VEZI ȘI: Nicolae Guță rupe tăcerea după ce Dana Roba a fost bătută cu ciocanul de soț. Cum s-ar fi ajuns aici: „Doamne ferește!”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare