Dacă te afli în acea țară pe timp de COVID-19, ai mare grijă! Ce au pățit 10 turiști acolo nu o să uite toată viața

Dacă te afli în acea țară pe timp de COVID-19, ai mare grijă! Ce au pățit 10 turiști acolo nu o să uite toată viața

Zece turiști nu vor uita ușor pedeapsa pe care au primit-o, după ce nu au respectat restricțiile impuse de autorități din cauza pandemiei de coronavirus. (CITEȘTE ȘI: PEDIATRUL MIHAI CRAIU ÎNVAȚĂ PĂRINȚII SĂ ÎȘI PROTEJEZE COPIII DE COVID-19. OBICEIUL MINOR CARE ÎI PUNE ÎN PERICOL)

Totul s-a petrecut în nordul Indiei, unde cei zece turiști au încălcar restricțiile de circulație. Au fost obligaţi să scrie că îşi cer scuze…de 500 de ori, a informat luni poliţia locală, citată de DPA, scrie Agerpres.

ÎNCĂ 13 ROMÂNI AU MURIT DIN CAUZA CORONAVIRUSULUI. BILANȚUL DECESELOR AJUNGE LA 331

Neobişnuita pedeapsă a fost dată în contextul în care India a impus o perioadă de izolare de 21 de zile la nivel naţional, care a intrat în vigoare pe 25 martie. Asttfel, locuitorilor le este permisă părăsirea locuinței doar pentru a-şi procura bunuri esenţiale şi medicamente.

Turiștii erau din SUA, Mexic, Australia și Israel

Turiştii, din Statele Unite, Australia, Mexic şi Israel, au fost prinşi în timp ce făceau o plimbare pe malul râului Gange, în oraşul Rishikesh, în weekend. În înregistrările difuzate de mai multe posturi de ştiri se poate vedea cum un poliştist pe nume Vinod Kumar Sharma le aplică turiştilor această pedeapsă neobişnuită. (NU RATA: RAED ARAFAT NU ESTE DE ACORD CU RELAXAREA RESTRICȚIILOR ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ. “POATE FI DEVASTATOR PENTRU ROMÂNIA!”)

„Fiecare dintre ei a fost pus să scrie ‘nu am respectat regulile de izolare, îmi pare foarte rău’ de 500 de ori”, a precizat Sharma prin telefon. „Sunt oaspeţi în ţara noastră, dar încalcă regulile în mod repetat plimbându-se”, a precizat el, adăugând că la Rishikesh, un oraş sfânt, extrem de popular în rândul celor care practică yoga, se află în prezent circa 600 de turişti.

APROAPE 250.000 DE ELEVI AR URMA SĂ FIE TESTAȚI PENTRU COVID-19. CE DATE LE SUNT SOLICITATE PĂRINȚILOR

Poliţia indiană a recurs la modalităţi neobişnuite de a-i trata pe cei care încalcă măsurile de de izolare, care au mers de la a-i speria cu căşti în forma noului coronavirus, a-i obliga să facă genuflexiuni la a-i ameninţa cu izolarea într-o cameră în care sunt difuzate pe bandă rulantă cântece de la Bollywood.

India, care urmează să extindă perioada de izolare până la 30 aprilie, a înregistrat până în prezent 9.152 de cazuri de COVID-19, dintre care 308 soldate cu decese.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mari rivale în „Epoca de Aur”! Ce au făcut Angela Similea și Corina Chiriac cu rochiile sexy de scenă: „N-am luat niciun leu!”
Click.ro
Mari rivale în „Epoca de Aur”! Ce au făcut Angela Similea și Corina Chiriac cu rochiile sexy de scenă: „N-am luat niciun leu!”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
Promotor.ro
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
go4it.ro
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
Gandul.ro
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli