Dana Roba este din nou în centrul atenției. Aceasta i-a anunțat pe urmăritorii săi că își dorește să își facă o altă operație. Vestea vine la doar câteva săptămâni distanță de la intervenția pentru implantul mamar.
Influencerița pare să treacă prin multe transformări. La doar câteva săptămâni distanță de la operația pe care și-a făcut-o pentru a-și pune implanturi mamare, Dana Roba i-a uimit pe urmăritorii săi cu o veste incredibilă. Aceasta își dorește să își mărească posteriorul și o va face cel mai probabil anul viitor.
Dana Roba este una dintre cele mai cunoscute make-up artiste din țara noastră. După despărțirea de fostul soț, aceasta trece printr-o serie de schimbări serioase. De curând, vedeta și-a pus implanturi mamare, iar acum a transmis în mediul online că vrea să meargă din nou în cabinetul medicului estetician. Ea spune că vrea să facă anul viitor o operație de mărire a posteriorului, adică BBL ( Brazilian Butt Lift ).
Am uitat durerile de acum două săptămâni. Anul viitor îmi fac lipo și BBL, a declarat Dana Roba pe rețelele de socializare.
Totuși, ea se recuperează încă după intervenția suferită acum ceva timp. Influencerița a spus în mediul online că i-a fost foarte greu în această perioadă, mai ales că a fost nevoită să treacă singură peste momentele dificile.
Se spune că la greu vezi cine îți este alături. În cele mai grele nopți fără somn, când aș avea cea mai mare nevoie de o prezență, sunt tot singură. La greu rămâne doar Dumnezeu. În nopțile lungi fără somn, Dumnezeu este cel prezent. Oamenii vor apărea în viața mea când sunt bine, până atunci, nu au nevoie de mine, a spus Dana Roba în mediul online.
Imediat după intervenție, vedeta a vorbit în mediul online despre rezultat. Aceasta spunea atunci că rezultatul final va putea fi observat peste ceva timp, dar este fericită cu alegerea făcută.
Doamne, sunt cea mai fericită, jur. Nu-mi vine să cred. Sunt absolut superbi. Vai, îi ador și încă nu e gata, ei trebuie să se așeze, să se dezumfle puțin. Doamne, ce-mi place. Sunt cea mai fericită, a mai adăugat ea.
VEZI ȘI: Imagini îngrijorătoare cu Dana Roba pe patul de spital. Ce s-a întâmplat cu vedeta