„Dansez pentru tine”, cura de slabire ideala pentru vedete! Sore:„Am, in sfarsit, patratele!”

• Știri
"Dansez pentru tine", cura de slabire ideala pentru vedete! Sore:„Am, in sfarsit, patratele!”

„Am, în sfârşit, pătrăţele!”, a mărturisit artista, care a slăbit mai bine de 5 kg de când a început repetiţiile şi până acum. Ce o încântă şi mai mult pe Sore este faptul că în tot acest timp s-a tonifiat.

Sore

La rândul ei, Elena Ionescu, solista trupei Mandinga, a constatat fericită că i s-a întâmplat acelaşi lucru. „Am un tonus foarte bun”, a precizat cântăreaţa, care a devenit mai uşoară cu 4 kg de când a intrat în cantonamentul riguros din ringul visurilor. „Dansez pentru tine e cea mai bună cură de slăbire”, a concluzionat Elena. Şi celălalt duelist din această săptămână, Dima Trofim, a slăbit tot 4 kg. „Mă pregătesc foarte strict, petrec la repetitii ore întregi şi asta se vede şi în condiţia mea fizică. Deşi nu aveam de gând, am slăbit destul, 4 kg”, a declarat Dima.

De partea cealaltă a baricadei se află Ilinca Vandici şi Ruby, care, în ciuda efortului prelungit, nu au slăbit vizibil. „Am aceeaşi greutate pe care o am în general – 46, 47 de kg”, a precizat Ruby. Ilinca, în schimb, a devenit mai uşoară cu un kg, dar a şi avut grijă să nu slăbească, menţinând o alimentaţie sănătoasă şi suficient de hrănitoare pentru a avea energie. Vedeta chiar s-a temut la un moment dat să nu se îngraşe în timpul concursului, pentru că odată cu repetiţiile a început să consume şi dulciuri.

Tot un kg a slăbit şi Giani Kiriţă, dar sportivul a recunoscut că după terminarea emisiunii Dansez pentru tine se poate reapuca de fotbal, pentru că are o condiţie fizică de invidiat.

Banner

A.P
 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Click.ro
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Gandul.ro
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă