Dario Bonetti speră să-l țină în șah pe „Rege”: „Aveam posibilitatea să facem egal!”

Dario Bonetti speră să-l țină în șah pe „Rege”: „Aveam posibilitatea să facem egal!”

Dario Bonetti, antrenorul principal al formațoei Dinamo București a declarat în cadrul unei conferințe de presă, că echipa sa pleacă cu șansa a doua în duelul pe care îl va susține la Ovidiu cu Farul Constanța.

„ Oricărei echipe îi va fi greu să câştige acolo. Eu aş vrea ca jucătorii mei să facă un meci bun, vom vedea rezultatul. Ştiu că Hagi este o legendă aici, un antrenor foarte inteligent…Nu este surprinzător că s-au vândut toate biletele. Orice meci este important, pentru că sezonul este lung. În acest moment am pierdut meciuri, dar aveam posibilitatea să facem egal. Este vorba despre experienţă. Farul este o echipă bună, cu calitate, au un proiect pe termen lung”, a declarat Dario Bonetti, antrenorul principal al formației Dinamo București.

Farul – Dinamo, va avea loc astăzi de la ora 21:30, partida urmând a fi arbitrată de Geroge Găman. Cele două formații sunt despărțite de două puncte în clasament, dobrogenii fiind pe locul 5 cu 8 puncte, în timp ce „câinii” ocupă locul 8 cu 6 puncte.

Program etapa a VI-a Liga 1
Vineri, 20 august 2021
ora 18:30 Chindia Târgoviște – Academica Clinceni
ora 21:30 Farul Constanța – Dinamo
Sâmbătă, 21 august
ora 18:30 Universitatea Craiova – Gaz Metan
ora  21:30 FC Argeș –  CFR Cluj
Duminică, 22 august 2021
ora 18:30 UTA Arad – FC Voluntari
ora 21:30 FC Botoșani – Rapid
Luni, 23 August 2021
ora 18:30 CS Mioveni –  „U” Craiova 1948
ora 21:30 FCSB – Sepsi OSK

Clasament Liga 1
1 CFR Cluj 5 5 0 0 8-3 15
2 Rapid 5 4 1 0 5-0 13
3 FC Botoșani 5 4 1 0 6-2 13
4 FCSB 5 2 2 1 7-4 8
5 Farul Constanța 5 2 2 1 3-1 8
6 UTA Arad 5 2 2 1 4-3 8
7 „U” Craiova 1948 5 2 1 2 6-6 7
8 Dinamo 5 2 0 3 6-6 6
9 Universitatea Craiova 5 2 0 3 6-7 6
10 CS Mioveni 5 2 0 3 3-5 6
11 FC Voluntari 5 2 0 3 5-8 6
12 Chindia Târgoviște 5 1 2 2 2-3 5
13 FC Argeș 5 1 1 3 4-5 4
14 Sepsi OSK 5 1 1 3 4-6 4
15 Gaz Metan Mediaș 5 1 1 3 4-7 4
16 Academica Clinceni 5 0 0 5 3-10 0

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!