Dată afară din biserică pentru că s-a dezbrăcat pe o platformă de adulți: ”Dumnezeu vede ce filmez”

Dată afară din biserică pentru că s-a dezbrăcat pe o platformă de adulți: ”Dumnezeu vede ce filmez”
Holly Jane a fost dată afară din biserică deoarece a început o carieră pe OnlyFans/ Sursă foto: Instagram

Holly Jane, o tânără de 39 de ani, făcea parte din gruparea religioasă Biserica lui Iisus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă (cunoscuți sub numele de mormoni), grupare din care fac parte peste 16 milioane de adepți. Regulile par să fie destul de stricte în interiorul organizației, iar sexy mormona a omis anumite restricții, motiv pentru care a fost dată afară din biserică. Care este, de fapt, cauza pentru care a fost exclusă.

Dornică de exprimare, tânăra a început o carieră pe OnlyFans, activitate despre care s-a dus vorba, iar reprezentanții grupării religioase Biserica lui Iisus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă au aflat. Regulile credinței ei sunt stricte, însă asta nu a împiedicat-o să-și formeze o carieră în mediul online.

Holly Jane, sexy mormona, a încălcat regulile grupării religioase din care făcea parte

Cu peste 110.000 urmăritori pe Instagram, sexy mormona nu consideră că face ceva greșit, ba mai mult, chiar dacă a încălcat regulile grupării sale religioase, crede că până și Dumnezeu o privește și e mândru de activitatea sa.

Vezi și: VIDEO DUMNEZEIESC! IARTA-I, DOAMNE CA NU STIU CE FAC! O SECTA RELIGIOASA A CHEMAT DOI MANELISTI IN BISERICA CA SA-I BUCURE PE ENORIASI

Holly Jane locuiește în California alături de copii ei și a declarat că, în momentul de față, și-a văzut visul devenit realitate. Tânăra și-a dorit sa facă acest tip de muncă, încă de când era copil, OnlyFans fiind chemarea ei.

”Mi-am dorit să fac acest tip de muncă încă de când eram mică. Jenny McCarthy și Carmen Electra au fost idolii mei, precum și Pamela Anderson. Întotdeauna am fost credincioasă și am știut că într-o zi voi obține ceea ce îmi doream. OnlyFans este chemarea mea și Dumnezeu m-a ajutat să ajung acolo. Cred că a vrut să fac asta pentru că știa că mă va face fericită. Știu că Dumnezeu mă veghează în mod constant. Știu că vede ce filmez și cred că îi place. Uneori îl simt că mă privește. Nu mă deranjează – evident, totuși, nu trebuie să plătească abonament pentru asta”, a spus Holly Jane pe rețelele de socialziare.

Biserica lui Iisus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă are sediul în Salt Lake City, Utah, și este condusă de președintele bisericii, membru care este desemnat să slujească pe viață. Membrii religiei împărtășesc multe credințe creștine, însă se ghidează după propriul set de valori, credințe și practici.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia