De data asta a nimerit-o! Carmen Iohannis a purtat o ținută specială în vizita diplomatică din Coreea de Sud: „Cea mai bună apariție a sa”

Zilele acestea, președintele României se află într-o vizită diplomatică în Coreea de Sud. Alături de acesta este și Carmen Iohannis, care de această dată pare că a acordat mai multă atenție imaginii sale și vestimentației pe care o poartă. Dacă până acum Prima Doamnă a fost criticată adesea pentru aparițiile sale publice, de această dată a reușit să stârnească admirația. Ținuta purtată de soția președintelui în cadrul vizitei diplomatice a fost aplaudată de stiliști. 

Carmen Iohannis îl însoțește pe președintele Klaus Iohannis într-o vizită diplomatică în Coreea de Sud și Vietnam, în perioada 22- 24 aprilie 2024. Vizita se încheie oficial miercuri, când urmează să fie semnate o serie de memorandumuri, în domeniile precum apărare, energie, dar şi în cel al cooperării în situaţii de urgenţă. Dacă până acum alegerile vestimentare ale celor doi erau criticate în astfel de situații, de această dată cuplu prezidențial a trecut cu brio de ochiul critic al designerilor.

(CITEȘTE ȘI: CUM A VENIT ÎMBRĂCATĂ CARMEN IOHANNIS LA SLUJBA DE ÎNVIERE DIN SIBIU. PRIMA DOAMNĂ A ROMÂNIEI A ATRAS TOATĂ ATENȚIA)

„Cea mai bună apariție de când a apărut în vizorul publicului”

Așa cum spuneam, cuplul prezidențial se află într-o vizită diplomatică în Coreea de Sud. Și de această dată ținutele celor doi au fost atent analizate, mai ales cea a lui Carmen Iohannis. Până acum, Prima Doamnă a călcat de câteva ori strâmb în ceea ce privește alegerile vestimentare și a fost adesea criticată. Însă, de această dată ținuta lui Carmen Iohannis a fost lăudată de toată lumea.

În cadrul vizitei din Coreea de Sud, Carmen Iohannis și-a făcut apariția într-un costum negru, la care a asortat mănuși albe, după cum spune protocolul. Ținuta este inspirată din moda anilor 60 și amintește de stilul fostei Prime Doamne a Statelor Unite, Jaqueline Kennedy. Ei bine, această alegere elegantă i se potrivește de minune lui Carmen Iohannis, care a fost felicitată pentru ținuta pe care a purtat-o.

Ținuta purtată de Carmen Iohannis în cadrul vizitei diplomatice /Foto: Administrația Prezidențială

„Sunt ținute clasice formale, potrivite unui eveniment de nivel înalt. Sunt corecte, îmi place croiul costumului ei, o pune în evidență, îmi place mâneca sacoului, e foarte șic. E un model de inspirație a anilor 60, la modă acum, un gen de Jacqueline Kennedy, ca stil”, a declarat Adina Buzatu, potrivit playtech.ro. 

De asemena, și designerul și stilistul Florin Burescu a avut numai cuvinte de laudă pentru ținuta aleasă de Carmen Iohannis. Mai mult, aceasta a spus că Prima Doamnă a fost îmbrăcată impecabil, fiind cea mai bună apariție a ei de când a apărut în vizorul publicului.

„Sunt de apreciat că respectă protocolul, în fiecare țară, ne dorim ca și la noi când vin străinii să le respecte. Ținutele sunt impecabile, îl felicit pe domnul președinte pentru atitudinea pe care o are în costum și în fața unei astfel de ceremonii, iar doamna Carmen Iohannis este la cea mai bună apariție a sa, de când a apărut în vizorul publicului, impecabil.

Costumul perfect croit, lungimea fustei este ideală. Încălțămintea e foarte bine asortată. Îmi place și coafura, o avantajează, o sfătuiesc să o poarte mereu. Felicitările mele, o apariție de senzație, suntem mândri să ne reprezinte țara, din punct de vedere vestimentar, de această dată!”, a spus și Florin Burescu.

(VEZI ȘI: CE PROSTII FACE CARMEN IOHANNIS ÎN PUBLIC. SOȚIA PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI A FOST MONITORIZATĂ DE SPECIALIȘTI)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!