Acasă » Știri » Sport » Debut ratat pentru Adrian Mihalcea la Dinamo!

Debut ratat pentru Adrian Mihalcea la Dinamo!

De: Sabin Pirvan 22/06/2020 | 10:04
Debut ratat pentru Adrian Mihalcea la Dinamo!

Dinamo Bucureşti a fost învinsă de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 3-1 (1-0), într-un meci din etapa a V-a a play-out-ului Ligii I.

La primul meci oficial disputat după pandemie, „câinii” au avut o prestație modestă în fața unui adversar care deși a evoluat mai bine de 45 de minute în inferioritate numerică după ce Răzvan Tincu a fost eliminat în minutul 40, a fost superior la toate capitolele.

Debutul lui Adrian Mihalcea pe banca tehnică a „alb-roșilor” a fost ratat total, Dinamo primind gol după doar 40 de secunde, slovacul Pavol Safranko marcând din plonjon la o fază la care defensiva „câinilor” a fost hilară. Dinamo a avut şansa egalării în min. 40, dar Perovic a ratat un penalty, şutul său fiind respins de portarul Niczuly. În actul secund „câinii” s-au întrecut în ratări iar de acest lucru au profitat din plin oaspeții care au mai punctat de două ori pe final prin Gabriel Vaşvari (min. 81 – penalty) şi Florin Ştefan (min. 86). Golul de onoare al „câinilor” a venit în minutul 90+3 fiind marcat de Robert Moldoveanu.

S-a terminat 3-1 iar Sepsi a bifat astfel prima sa victorie din play-out, acesta fiind şi primul succes din ultimele şapte etape, alături de patru egaluri şi două eşecuri, formația lui Leo Grozavu consolidându-și astfel locul 2 în clasament cu 23 de puncte. De partea cealaltă „câinii” au rămas pe locul 7, loc retrogradabil, cu 17 puncte dar și cu două meciuri mai puțin disputate, restanțele cu Chindia de pe teren propriu și Hermannstadt din deplasare.

 

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video