Decizia luată de Lorena Balaci, după moartea tatălui său: ”Le-am donat pe toate!”

Decizia luată de Lorena Balaci, după moartea tatălui său: ”Le-am donat pe toate!”

Lorena Balaci, fiica cea mare a fostului mare fotbalist Ilie Balaci, decedat în urmă cu aproape două luni, nu și-a revenit din șoc. Ea a luat decizia de a-și dona toate hainele colorate! De asemenea, Lorena nu mai merge la petreceri, nu mai dansează, nu se mai fardează.

„Eu nu mi-am pierdut doar tatăl. Mi-am pierdut cel mai bun prieten. Eram foarte apropiaţi. Toate sărbătorile le făceam împreună. Eu până anul trecut am locuit la două case distanţă de părinţii mei. De Crăciun, ne strângeam toţi la masă la mama. Anul acesta nu vor fi sărbători pentru noi. Încerc să-mi revin pentru copii (n.r. Atanasie, 14 ani şi jumătate, şi Hristu, 19 ani), sora mea pentru fetiţa ei, iar mama pentru noi şi nepoţi. Eu şi mama nu putem să depăşim nici acum perioada de doliu, care se ţine 40 de zile. Eu mă îmbrac în continuare în negru. Am donat toate hainele colorate, nu mă mai fardez, evit să merg la petreceri, nu mai ascult muzică acasă, nu mai dansez şi nici nu mai râd ca înainte. Văd şi eu că nu mai sunt cea care eram. Anul 2019 nu vreau să-mi aducă neapărat ceva, ci îl rog să nu-mi mai ia. A fost cumplit”, a mărturisit Lorena, pentru Click.

Tatuaj în amintirea lui Ilie Balaci

Lorena şi-a tatuat mesajul «Tati, de la 8 la infinit», cu referire la data de naştere a lui Ilie Balaci şi a numărului 8 pe care îl purta pe tricou în anii de glorie, la Universitatea Craiova și nu numai.

„Eu mi-am făcut primul tatuaj pe la 32-33 de ani, iar tata îmi amintesc că nu a fost de acord. A zis că am îmbătrânit şi m-am prostit. Chiar ne amuzam că zicea că ia o piatră ponce şi o să mă frece pe piele până le şterge. Aşa am simţit acum, să-mi fac acest tatuaj, de la 8 la infinit”, a dezvăluit Lorena.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia