Descoperire înspăimântătoare! Ce au găsit medicii în corpul lui Mario Iorgulescu

Descoperire înspăimântătoare! Ce au găsit medicii în corpul lui Mario Iorgulescu
Descoperire înspăimântătoare! Ce au găsit medicii în corpul lui Mario Iorgulescu

Descoperire înspăimântătoare făcută de medicii care l-au tratat pe Mario Iorgulescu imediat după tragicul accident în care un bărbat de 24 de ani și-a pierdut viața. Accidentul a fost provocat chiar de fiul lui Gino Iorgulescu, președintele LPF, Mario conducând băut, cu o viteză foarte mare. Dar medicii ajuns și la o altă concluzie. 

Atunci când luptau pentru a-l menține în viață pe Mario Iorgulescu, medicii s-au confruntat cu o situație neașteptată. Organismul tânărului nu reacționa la morfină. Iar lipsa de reacție a pacientului a avut drept cauză faptul că acesta era… drogat.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări in rem cu privire la infracţiunile de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi substanţelor psihoactive. Conform buletinului de analiză toxicologică rezultă că unul dintre conducătorii auto avea o concentraţie de 1,96 g/l alcool pur în sânge la momentul primei prelevări a mostrelor biologice şi de 1,76 g/l alcool pur în sânge la momentul celei de-a doua prelevări, urmând a se dispune calculul retroactiv al alcoolemiei”, a declarat, la momentul respectiv, reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Acesta a explicat că buletinul de analiză a scos în evidență o informație uluitoare – Mario Iorgulescu a fost depistat pozitiv pentru cocaină la testul imunologic rapid, potrivit Spynews.ro.

În urma accidentului produs de Mario Iorgulescu a murit un tânăr de 24 de ani

Pe 8 septembrie, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal Gino Iorgulescu, care se deplasa cu un autoturism marca Aston Martin pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc.

(CITEȘTE AICI: MESAJ IMPRESIONANT APĂRUT PE FACEBOOK-UL LUI DANY VICOL)

Mario Iorgulescu avea o concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare. De asemenea, tânărul consumase cocaină, au stabilit medicii de la Institutul Național de Medicină Legală. Fiul președintelui LPF a rămas și fără permisul de conducere în urma accidentului. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au preluat dosarul privind accidentul rutier provocat de Mario Iorgulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, decizia fiind luată având în vedere complexitatea cauzei. Dosarul este in rem, iar cercetările vizează infracțiunile de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și substanțelor psihoactive.
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Gandul.ro
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute