Divorţ în familia Iorgulescu în timp ce Mario e internat în stare gravă

Divorţ în familia Iorgulescu în timp ce Mario e internat în stare gravă

Familia lui Gino Iorgulescu este foarte încercată în această perioadă. Pe lângă accidentul grav provocat de fiul său, în care a murit un tânăr de 24 de ani, în vreme ce Mario a ajuns și el în stare gravă la spital, acum o nouă veste proastă îi pune la încercare: un divorț-bombă! 

Mario Iorgulescu a fost transferat, ieri, la un spital din Italia, pentru a primi îngrijiri medicale. Fiul lui Gino Iorgulescu a provocat un accident mortal pe Șoseaua Chitilei, în urma căruia un alt tânăr de 24 de ani a murit, în vreme ce el a ajuns în comă la spital.

Medicii au fost nevoiți să-l conecteze la aparate, pentru că organele lui au început să cedeze, după cum au relatat recent anumite surse medicale.

Transferul lui în Italia s-a făcut la cererea familiei, deși medicii nu au fost de acord cu acest lucru.

 „În cursul dimineţii de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o ţară din UE”, informează reprezentanţii Spitalului Elias. Potrivit sursei citate, instituţiile abilitate au fost informate în acest sens.

În tot acest acest timp, în familia Iorgulescu au apărut alte probleme cărora trebuie să le facă față.

Nepotul lui Gino Iorgulescu, Petre Gino, care este botezat chiar de acesta, divorțează de soţia sa! În prezent, soţia lui Gino Petre l-a dat în judecată într-un proces care are ca obiect „pensie întreţinere majorare”, fiind vorba despre pensia alimentară pe care trebuie să plătească Gino Petre, care este vărul lui Mario Iorgulescu. Următorul termen al procesului este programat pe 25 septembrie la Judecătoria sectorului 2, anunță wowbiz.ro.
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
Click.ro
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Kilometrajul unui BMW nu spune totul. Detaliul care dezvăluie cât de mult a fost folosit acest M4
Promotor.ro
Kilometrajul unui BMW nu spune totul. Detaliul care dezvăluie cât de mult a fost folosit acest M4
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Patronul „Palazzo”, localul în care Ilie Bolojan și-a măritat ieri fiica cea mare, este milionar din contracte cu Primăria Oradea. Pe vremea când Bolojan conducea Consiliul Județean Bihor, Neag era consilier județean PNL
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!