Doi bărbați din Sri Lanka au văzut zăpadă pentru prima oară în viața lor

Doi bărbați din Sri Lanka au văzut zăpadă pentru prima oară în viața lor
Doi bărbați din Sri Lanka au văzut zăpadă pentru prima oară în viața lor

Doi bărbați din Sri Lanka au văzut zăpadă pentru prima oară în viața lor. Un tânăr i-a surprins pe cei doi într-o fotografie şi a postat-o apoi pe Facebook.

Doi bărbați din Sri Lanka, angajați la o covrigărie din Capitală, au văzut zăpadă pentru prima oară în viața lor. Fascinați de fenomenul meteorologic, aceștia au început să filmeze fulgii de nea cu telefonul mobil. Un tânăr i-a surprins pe cei doi într-o fotografie şi a postat-o apoi pe Facebook.

În cadrul emisiunii ”LA FIX”, Mirela Polifronie, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Națională de Meteorologie (ANM) a precizat că nincorile nu vor înceta. ”Va ninge slab în extremitate de sud-est a țării. Vântul va mai prezenta intensificări până la orele 13.00, iar județele aflate în sudul Moldovei, estul Munteniei și în Dobrogea vor rămâne sub cod portocaliu”, a declarat Mirela Polifronie. Iar ninsoarea va fi urmată de ger. ”În week-end, nu ne mai așteptăm la precipitații, în special ninsori, însă vremea se va răci, iar în cea mai mare parte a țării vremea va fi geroasă în timpul nopților”, a mai transmis meteorologul de serviciu ANM.

Iarna din 1954 a fost una care a rămas în istoria statisticilor meteo din România, spre exemplu. La Călărași, stratul de zăpadă a atins 173 de centimetri, iar în alte zone din țară – sud și sud-este – măsurătorile au arătat că nămeții au atins chiar 5 metri. În ceea ce privește Capitala, în zilele de 3 și 4 februarie 1954 vântul a atins viteza de 126 de kilometri pe oră.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Click.ro
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Digi 24
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”
Gandul.ro
Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Mediafax Italia
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!
Mediafax Spania
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!