Doi morți și cinci răniți într-un accident grav pe Valea Oltului. Un șofer a adormit la volan

• Știri
Doi morți și cinci răniți într-un accident grav pe Valea Oltului. Un șofer a adormit la volan

Două persoane au murit şi alte patru au fost rănite în această dimineață pe Drumul Național 7, în staţiunea Călimăneşti, în urma coliziunii frontale dintre un autoturism şi au autotren.

Accidentul de sâmbătă dimineaţa din staţiunea Călimăneşti, în urma căruia două persoane au decedat, a avut loc după ce şoferul autoturismului în care se aflau ar fi adormit la volan şi s-a izbit frontal de o cisternă încărcată cu cenuşă, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea. Cele două persoane decedate, un bărbat de 30 de ani şi o femeie de 23 de ani, erau cetăţeni moldoveni care veneau din Germania şi se îndreptau spre Bulgaria.

„Evenimentul rutier a avut loc pe DN 7, în localitatea Călimăneşti – Seaca. Din primele cercetări, şoferul autoturismului ar fi adormit la volan, a părăsit sensul său de mers şi a intrat pe contrasens unde a lovit frontal o autocisternă”, a spus reprezentantul IPJ Vâlcea.

El a precizat că în accident a mai fost implicat şi un alt autoturism care, încercând să evite locul accidentului, ar fi intrat în şanţ.

Reprezentanţii ISU Vâlcea au transmis că, în urma impactului, şoferul autoturismului şi o femeie, pasageră pe bancheta din spate, au decedat pe loc, un copil de patru ani, care se afla în autoturism, fiind dus la spital.

„Copilul transportat la spital este conştient, fiind mai mult speriat. A fost preluat de o ambulanţă SAJ. Alte trei persoane implicate, doi adulţi, cu un copil de circa doi ani din celălalt autoturism implicat, precum şi şoferul autocisternei nu au avut probleme”.

Circulaţia rutieră pe Valea Oltului, în zona evenimentului rutier, a fost blocată pe ambele sensuri de mers. Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
Click.ro
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Urmașii lui Mihai Șora se luptă pentru moștenire cu văduva filozofului. Ce scrie în „testamentul final”, care aruncă în aer disputa pentru avere
Gandul.ro
Urmașii lui Mihai Șora se luptă pentru moștenire cu văduva filozofului. Ce scrie în „testamentul final”, care aruncă în aer disputa pentru avere
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani