Doi răniți pe Autostrada București-Pitești, după ce o mașină s-a înfipt într-un camion. Un pompier a oprit pentru a acorda primul ajutor – VIDEO

Maya Radu
Echipajele de salvare au intervenit prompt

Accident rutier între un autoturism și un TIR pe Autostrada A1, București-Pitești, la kilometrul 78, pe sensul spre Capitală. Un autoturism a intrat în coliziune cu un TIR. Impactul a fost violent, iar mașina a rămas practic înfiptă în spatele camionului. Un pompier aflat în timpul liber a intervenit. (VEZI ȘI: ACCIDENT TRAGIC PE BULEVARDUL MAGHERU. UN PIETON A FOST LOVIT DE O MAȘINĂ)

Accidentul s-a produs la granița dintre județele Dâmbovița și Argeș. La fața locului au intervenit o autospecială de intervenție, ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă și un echipaj SAJ. Inițial, a fost anunțată o persoană încarcerată. Până la sosirea salvatorilor, un pompier de la Detașamentul de Pompieri Mioveni, care se afla în trafic, a acordat primul ajutor victimelor.

Răniții au fost duși la spital

În mașină erau șoferul și doi pasageri, care au scăpat cu viață ca prin minune. Evenimentul s-a soldat doar cu rănirea a două persoane, victimele fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Circulația rutieră se desfășoară îngreunat pe sensul către Capitală al autostrăzii A1 București – Pitești, în zona localității Rătești, fiind blocată prima bandă pentru efectuarea cercetării la fața locului. Se estimează ca traficul să fie reluat, în condiții normale, în 45 de minute. (CITEȘTE AICI: ACCIDENT MORTAL ÎN TELEORMAN. UN BICICLIST A FOST SPULBERAT DE O MAȘINĂ)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani