Doi tineri au murit după ce au plonjat cu maşina de pe pod, în Mehedinţi! Detalii înfiorătoare

Publicat: 11/11/2017 | 09:23

Doi tineri, un bărbat de 32 de ani şi prietena lui de aproximativ 30, au murit după ce maşina în care se aflau a căzut în gol de la aproximativ zece metri, lângă calea ferată Timişoara-Bucureşti, în judeţul Mehedinţi.

Tragedia s-a produs la ieşirea din comuna Şimian, pe o pasarelă peste calea ferată. Cei doi tineri circulau din direcţia Craiova spre Drobeta-Turnu Severin, când într-o curbă, bătbatul a pierdut controlul maşinii în care se aflau. Autoturismul a plonjat în gol de la zece metri. Tinerii au murit striviţi.

„Am acţionat pentru descarcerare. Din păcate a fost constatat decesul de medicul sosit de la UPU”, a declarat cpt. Ionel Năvală, ISU Mehediniţi, citat de RTV.

La locul accidentului a ajuns şi o salvare, însă manevrele de resuscitare ale medicilor au fost în zadar.

„Fata a fost găsită cu capul sub maşină, băiatul contorsionat strivit de tabla maşinii, scaune”” a precizat Valerică Viaşu, medic Ambulanţa Mehedinţi.

 

Citește și...