După ce și-a surprins fanii cu modul în care și-a decorat curtea de Crăciun, Dorian Popa a venit acum cu o nouă „surpriză” ce i-a mirat pe mulți dintre urmăritorii săi. Artistul a investit mult în vila în care locuiește și încă o face. Cu ce găselniță a venit de această dată pentru palmierii pe care îi are în curte?
Dorian Popa locuiește în Domnești, într-o vilă în care a investit mult timp și bani. A amenajat totul după bunul plac, iar din curtea exterioară nu aveau cum să lipsească palmierii. A vrut un aer exotic, însă iarnă nu e prea bună prietenă cu plantele decorative alese de artist.
Însă, inventiv ca întotdeauna, Dorian Popa a venit repede cu soluția. Nu putea să își lase palmierii să înghețe pe timpul iernii, așa că a trecut la treabă și a făcut o investiție generoasă. Artistul a vrut confort maxim pentru plantele sale, dar și să se asigure că rezistă până la vară. Așadar, și-a împachetat palmierii și i-a cablat la prize, printr-un sistem menit să le asigure o temperatură optimă, pe tot parcursul sezonului rece.
Artistul a prezentat „lucrarea” și fanilor din mediul online, iar aceștia au fost surprinși. Sistemul folosit de Dorian Popa le oferă palmierilor o temperatură optimă și o să îi ferească de îngheț.
„Să vă explichez cât de șmecherescu o ard de anul acestescu! Toți „băieții” mei sunt în priză! Pentru că, atunci când te gândești că plantele tale au și un suflet, vrei să le ții sufletelul cald. Cât de șmecher! Palmierii mei sunt încălziți, în sfârșit!”, a spus, Dorian Popa în mediul online.

Dorian Popa nu se uită la bani atunci când vine vorba de confortul său și pare că până și plantele acestuia sunt „răsfățate” cum trebuie. Pentru vila din Domnești, Dorian Popa a scos din buzunar mai bine de 300.000 de euro.
Locuința acestuia se întinde pe teri etaje, are dotări de ultimă generație, o suprafață generoasă și piscină. Mulți au fost impresionați de casa lui Dorian Popa și au dorit una asemănătoare, fapt ce l-a făcut pe artist să construiască un întreg cartier. Însă cu siguranță nu mulți dintre cei care i-au devenit vecini au atâta grijă până și de plantele din curte.
Nu este nicio glumă! Cât plătește Dorian Popa la CASCO pentru Rolls-Royce-ul său, pe an