Dorian Popa, senzații tari în Huracan-ul care i-a adus dosarul. Abia poate respira, dar nu renunță la adrenalină

Infernul penal nu se mai termină pentru Dorian Popa! După ce în dosarul de conducere sub influența drogurilor se dăduse o sentință, procesul continuă și se rejudecă pe fond. După ce a scăpat de mulțimile de reporteri și fotografi, Dorian s-a urcat (în dreapta, că n-are dreptul de a conduce) în aceeași mașină în care se afla când a ieșit pozitiv la drugtest. CANCAN.RO l-a urmărit și vă prezintă imagini cu gesturile greu de explicat ale influencerului!

Dorian Popa, 37 de ani, pleacă de la tribunal în același Lamborghini Huracan Evo Spyder pe care îl conducea când a dat buclucul peste el pe 27 octombrie 2023, atunci când a fost depistat pozitiv la drugtest în Domnești.

Dorian Popa, din infernul penal în paradisul Huracan

De data asta însă nu mai e la volan, ci și-a adus un șofer. Comportament responsabil, pe care l-au remarcat și judecătorii, care l-au condamnat la închisoare cu amânare. Adică va executa pedeapsa mai târziu, mai spre bătrânețe, tihnit, nu acum, când Dorian e prins în vâltoarea evenimentelor publicitare și trebuie să apară topless prin diverse parcuri, magazine sau pur și simplu pe străzi (vezi aici).

Dorian Popa a ieșit la plimbare cu Lamborghiniul Huracan

Dorian Popa a ieșit la plimbare cu Lamborghiniul Huracan

Ca să fie totul și mai trist, chiar înainte de înfățișarea la tribunal Dorian a pățit o chestie groaznică la nas. S-a lăsat cu intervenții de urgență și din păcate imaginea altădată impecabilă a lui Dorian a fost distrusă. Influencerul e acum acoperit de un bandaj peste nas. Se spune că tot răul e spre bine. Faptul că arată destul de rău l-a ajutat probabil pe Dorian să verse lacrimi amare de căință în fața instanței, sperând la clemența completului de judecată. Ca să poată să plângă și mai tare în instanță nu e exclus ca Dorian să-și fi imaginat că are doar 25 de followeri pe Instagram și că s-a dat și o lege să nu mai ai voie să ieși din casă la bustul gol.

Artistul abia poate respira, dar nu renunță la adrenalină

În Lamborghini, Dorian nu e deloc precaut cu rinoplastia! Băieții merg cu mașina decapotată, pe gerul năpraznic. Ar trebui totuși să aibă grijă să nu-i înghețe nasul, căci asta ar însemna alte intervenții costisitoare.

Dorian Popa nu renunță la adrenalină nici bandajat la nas

Dorian Popa nu renunță la adrenalină nici bandajat la nas

La scurt timp Dorian scoate limba ca Jaguarul de la Insula Iubirii. Nu se distinge clar ce vrea să facă. Artistul pare că încearcă să-și umezească buzele sau poate doar încearcă să mai tragă o gură de aer. Îi urăm însănătoșire grabnică și o sentință cât mai ușoară. Sau, de ce nu, o achitare, să înceteze acest scandal mediatic care i-a făcut doar deservicii lui Dorian.

CITEȘTE ȘI: Dorian Popa, la un pas să îi „cadă nasul ca lui Michael Jackson”! Ce i-a descoperit medicul la operație? „Habar nu aveam”

ACCESEAZĂ ȘI: Dorian Popa merge la închisoare? Artistul a apărut la tribunal flancat de bodyguarzi 

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Digi 24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Moștenirea pe care a lăsat-o Bolojan României. O listă uriașă cu datorii, restanțe și amânări de plată de peste 40 de miliarde de lei. Adică aproape 2% din PIB. Cifrele dezastrului vin chiar de la ministrul de Finanțe
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi