Acasă » Știri » Dosar penal pentru polițistul care i-a spus Alexandrei că ține linia ocupată!

Dosar penal pentru polițistul care i-a spus Alexandrei că ține linia ocupată!

De: Keva Iosif 30/07/2019 | 16:45
Dosar penal pentru polițistul care i-a spus Alexandrei că ține linia ocupată!

Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal pentru neglijență în serviciu pe numele polițistului care a preluat apelurile telefonice ale Alexandrei Măceșanu. 

Potrivit unui comunicat de presă emis de DIICOT, mastăzi a fost dispusă începerea urmării penale în rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.

Mai exact, urmărirea penală este “cu privire la apelurile telefonice iniţiate de victima M.A.M. către Serviciul Unic de Urgenţă 112, respectiv cu privire la respectarea procedurilor specifice în astfel de situaţii”, notează Agerpres.

Totodată, DIICOT mai precizează faptul că, în perioada 2004-2019, nu a fost înregistrată nicio cauză privind activități de tip infracțional, în ceea ce îl privește pe Gheorghe Dincă.

Deputații au ieșit șocați după aproape trei ore de explicații ale prim-adjunctului STS. Aceștia au ascultat ultimele cuvinte ale Alexandrei. Ei au fost în mod special îngroziți de dialogul purtat de adolescentă cu polițistul care a preluat apelul de la operatorul STS.

Astăzi am ascultat acele convorbiri între victimă și operatori. Vă spun un singur lucru. Este răvășitor, este devastator. Suntem foarte dezamăgiți. Atât vă pot spune, cu siguranță vor ieși la iveală niște deficiențe pe chestiunile acestea”, a declarat Stelian Ion, deputat USR.

Spun la modul general, pentru că există un fel de conflict aşa al declaraţiilor între instituţii, în loc să aibă, să facă front comun şi să dea informaţii cu acurateţe către public, faptul că nu au făcut acest lucru a condus la informaţii contradictorii, la informaţii care pot fi şi manipulări la un moment dat, pentru că există interese foarte mari pentru a arunca toată vina pe cealaltă instituţie, aşa încât vă rog să priviţi cu rezerve tot ce vine fără să aibă un caracter oficial. Trebuie să îi facem pe cei din autorităţi să ne spună în mod oficial care sunt datele câtă vreme nu se periclitează ancheta”, a adăugat deputatul USR, potrivit Agerpres.

Discuția dintre polițist și Alexandra

Polițist: Hai, ce vrei?

Alexandra: Am fost răpită și violată. M-a luat…

Polițist: Unde ești, mă?

Alexandra: În Caracal, în Caracal!

Polițist: În Caracal, unde?

Alexandra: În Caracal…

Polițist: Bine, bine, stai acolo. Rămâi acolo că îți trimit eu echipaj, dar nu mai ține linia ocupată.

Alexandra: Vine și mă bate iară. M-a violat! 

Internat de mai multe ori la Psihiatrie

Bărbatul acuzat de uciderea celor două fete din Caracal ar fi fost internat de mai multe ori la Psihiatrie, în cadrul Spitalului din Slatina, ultima internare fiind în 2010. Atunci, a ajuns pe mâna medicilor pentru sindrom anxios depresiv, dar în spital i-a fost pus și un diagnostic secundar: Tulburări mentale și de comportament datorate folosirii alcoolului, sindrom de dependență, sindrom amnezic și hepatită alcoolică. (CITEȘTE ȘI: PROPRIETARA UNUI ADĂPOST DE CÂINI DIN DOLJ VREA SĂ PREIA ANIMALELE CRIMINALULUI GHEORGHE DINCĂ)

Sursele citate au precizat că Gheorghe Dincă a fost internat de mai multe ori în spital, pentru tratamentul unor afecțiuni asemănătoare. „A stat de câteva ori în spital, timp de câteva zile, pentru tratament, apoi a primit tratament la domiciliu”, au mai spus sursele.

Gheorghe Dincă este cercetat de procurorii DIICOT pentru omor calificat. Este suspectat că ar fi sechestrat și ucis două tinere pe care le-a luat cu mașina, la ocazie. În locuința lui au fost găsite oase calcinate și dinți de natură umană, dar și bijuterii pe care mama Alexandrei Măceșanu, tânăra de 15 ani răpită săptămâna trecută, le-a recunoscut ca fiind ale fiicei sale. Probe au fost găsite și în mașina lui Dincă. După trei zile de anchetă, Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra și pe o altă tânără, Luiza Melencu, dispărută din aprilie.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Elixirul care îți CURĂȚĂ corpul la un preț derizoriu. Oricine și-l poate permite!
Elixirul care îți CURĂȚĂ corpul la un preț derizoriu. Oricine și-l poate permite!
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
S-a dezbrăcat și are milioane de like-uri! Georgina lui Ronaldo, cea mai incendiară apariție
S-a dezbrăcat și are milioane de like-uri! Georgina lui Ronaldo, cea mai incendiară apariție
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce...
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Kremlinul spune că „soarta lui Zelenski este pecetluită”. Peskov: „Panica în rândul ucrainenilor crește”
Kremlinul spune că „soarta lui Zelenski este pecetluită”. Peskov: „Panica în rândul ucrainenilor crește”
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Dana Roba, atacată dur de tatăl lui Daniel Balaciu: ,, Mi-a vorbit foarte urât și m-a amenințat”. Ce a rugat-o fosta soacră pe vedetă
Dana Roba, atacată dur de tatăl lui Daniel Balaciu: ,, Mi-a vorbit foarte urât și...
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Ce sumă a plătit Tavi Clonda pentru geanta oferită cadou soției. Gabriela Cristea este în al nouălea cer după achiziție! „ Acum își cumpără pentru prima dată când e cu mine.”
Ce sumă a plătit Tavi Clonda pentru geanta oferită cadou soției. Gabriela Cristea este în...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Peștele pe care să nu-l cumperi din piață. Ce au arătat testele:  “Am găsit arsen, plumb și mercur”
Peștele pe care să nu-l cumperi din piață. Ce au arătat testele: “Am găsit arsen,...
Lucrurile pe care să nu le faci sub nicio formă până în ziua de Paște 2024. E păcat să faci asta în Săptămâna Patimilor
Lucrurile pe care să nu le faci sub nicio formă până în ziua de Paște...
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
DEZASTRU pentru Iancu Sterp. Riscă descalificarea din finală! Acuzații grave la Survivor! Cum a trișat cu ajutorul fratelui său
DEZASTRU pentru Iancu Sterp. Riscă descalificarea din finală! Acuzații grave la Survivor! Cum a trișat...
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Statuie nouă în onoarea Reginei Elisabeta a II-a şi a câinilor săi
Statuie nouă în onoarea Reginei Elisabeta a II-a şi a câinilor săi
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV:...
Exclusiv: Valentina Borcea și Cristian Boureanu, împreună în instanță. Cine i-a dat în judecată pe cei doi foști soți
Exclusiv: Valentina Borcea și Cristian Boureanu, împreună în instanță. Cine i-a dat în judecată pe...
Bancul de LUNI | „Bulă, cu cine vorbești la telefon de 20 de minute?”
Bancul de LUNI | „Bulă, cu cine vorbești la telefon de 20 de minute?”
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok....
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
"Oare cât mai trebuie să mai îndur? Credeți-mă că nu mai pot". Mesajul fostului socru...
Laurențiu Reghecampf ar putea fi condamnat la închisoare după ce a lovit-o pe Anamaria Prodan. S-a început urmărirea penală
Laurențiu Reghecampf ar putea fi condamnat la închisoare după ce a lovit-o pe Anamaria Prodan....
Horoscop zilnic pentru luni, 29 aprilie. Probleme la muncă pentru două zodii
Horoscop zilnic pentru luni, 29 aprilie. Probleme la muncă pentru două zodii
Planta care aduce un profit de 30.000 de euro la hectar. Românii au început să o cultive și să raporteze câștiguri uriașe
Planta care aduce un profit de 30.000 de euro la hectar. Românii au început să...