După ce a pus internetul pe jar, fosta ispită supremă lămurește misterul. Oana Monea: „Problemele de sănătate m-au făcut să mă opresc”

Oana Monea a lansat o adevărată enigmă în mediul online, după ce a publicat pe Tik Tok un mesaj care i-a făcut pe fanii „Insula Iubirii” să se întrebe dacă există o poveste nespusă în spatele cuvintelor sale. Cine sau ce a determinat-o să transmită acel mesaj? CANCAN.RO are în exclusivitate reacția Oanei Monea, care a decis să explice ce a stat, de fapt, în spatele postării sale.

Oana Monea a postat pe TikTok un mesaj despre maturitate și lecțiile pe care oamenii ajung să le învețe, uneori, în urma unor experiențe deloc ușoare. „Cel care gândește mai matur decât vârsta lui a plătit, cândva, un preț pentru lecțiile pe care alții încă nu le-au învățat”, a scris fosta ispită. Mesajul a fost însoțit de o imagine cu ea și a dat naștere imediat unor interpretări, mai ales pentru că formularea lasă impresia unei povești personale din spatele acelor cuvinte. Oana nu a oferit, în postare, alte explicații, motiv pentru care urmăritorii au încercat să descopere ce anume a determinat-o să transmită acel mesaj.

„Unele lecții au avut un preț”

În ultimii ani, fosta ispită a trecut prin mai multe experiențe care au făcut-o să privească viața cu alți ochi și să înțeleagă ce oameni și ce lucruri merită, cu adevărat, să păstreze aproape.

„În ultimii ani, am trecut prin mai multe experiențe”

Printre momentele care au pus-o la încercare s-au numărat și problemele de sănătate despre care a vorbit în trecut, dar și dezamăgiri sau greșeli din care spune că a avut multe de învățat. Astăzi, Oana mărturisește că pune mai mult preț pe sănătate, liniște, oamenii sinceri și timpul pe care îl are. Iată ce ne-a declarat:

Am postat acel TikTok pentru că m-am regăsit foarte mult în text. În ultimii ani, am trecut prin mai multe experiențe care m-au făcut să mă maturizez și să văd viața diferit. Am avut, mai demult, și probleme de sănătate care m-au făcut să mă opresc puțin și să înțeleg cât de mult ne consumăm pentru lucruri care, de fapt, nu contează atât de mult. Au fost momente care m-au făcut să apreciez mai mult sănătatea, liniștea, oamenii sinceri și timpul pe care îl avem. Am trecut și prin dezamăgiri, am făcut greșeli și am învățat multe lucruri pe propria piele. Unele lecții au avut un preț, dar m-au ajutat să devin mai atentă la oamenii pe care îi las în viața mea și la alegerile pe care le fac. Așa că postarea nu se referă la o singură persoană sau la o singură situație. Este despre tot ce am trăit până acum și despre felul în care toate aceste experiențe m-au schimbat. Cred că, uneori, maturitatea vine mult mai repede atunci când viața te pune în situația de a învăța lucruri pe care alții încă nu au fost nevoiți să le învețe.

Să sperăm că toate lecțiile pe care ispita le-a primit până acum au venit, în cele din urmă, cu un rost și că perioada care urmează îi va aduce mai multă liniște, oameni sinceri alături și cât mai multe motive de bucurie.

NU RATA: Mesajul Oanei Monea a pus pe jar fanii Insula Iubirii. „A plătit un preț”

CITEȘTE ȘI: Transformarea Oanei Monea a stârnit numeroase reacții în online. Fosta ispită de la „Insula iubirii” a dezvăluit ce intervenție și-a făcut

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Black Friday la Auchan.ro: espressor automat Philips redus cu 44%
go4it.ro
Black Friday la Auchan.ro: espressor automat Philips redus cu 44%
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Ioana Ene Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, s-a angajat la PNL: „Nu sunt membru de partid, sunt angajat al PNL cu contract de muncă”, a declarat pentru Gândul. Când a început colaborarea cu liberalii și ce responsabilități va avea fosta jurnalistă
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă