Un nou atac al urșilor avut loc, de această dată în județul Argeș. Un cioban a fost atacat de urs pe muntele Jupâneasa. S-a intervenit de urgență și din fericire bărbatul a fost salvat de la moarte. Acesta a ajuns totuși la spital, cu mai mult răni. Cum s-a întâmplat totul?
La doar câteva zile după ce un turist italian a fost ucis de urs în apropierea barajului Vidraru, un alt bărbat a fost atacat. Un cioban din Argeș a dat nas în nas cu ursul, iar animalul sălbatic nu s-a sfiit și a atacat. Ce a pățit bărbatul?
(CITEȘTE ȘI: Puii ursoaicei care a ucis italianul s-au întors la ultimul loc unde a fost văzută în viață. Imaginile care spun tot)
Așa cum spuneam, recent, a avut loc un nou atac al urșilor. Un cioban a fost atacat de un urs pe muntele Jupâneasa. Mai exact, bărbatul se afla în zona golfului alpin când a fost atacat și rănit de un urs. În urma unui apel la 112, la faţa locului au intervenit pompieri, jandarmi, poliţişti şi salvamontişti.
Datorită intervenției rapide a autorităților, bărbatul a fost salvat de la moarte. Acesta a fost transportat de urgență la spital, prezentând mai multe răni.
„Victima a fost preluata de către echipele IJJ şi Salvamont şi transportată la echipajul SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung. Paramedicii SMURD au preluat o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 54 ani, conştientă”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş.
România are cea mai mare populație de urși bruni din Europa continentală, estimată între 6.000 și 7.500 de exemplare. Creșterea constantă a numărului lor, lipsa hranei și extinderea habitatului uman favorizează contactele periculoase.
În urmă cu doar câteva zile, un turist italian a murit după ce a fost atacat de un urs, pe DN7C – Transfăgărășan, în apropierea barajului Vidraru, județul Argeș. Bărbatul a ignorat pericolul, s-a apropiat de urs periculos de mult, chiar și-a făcut un selfie cu el.
Animalul sălbatic l-a atacat și l-a tras într-o râpă, în apropierea lacului Vidraru. De asemenea, la sfârșitul lunii mai, doi turiști străini, un bărbat din Polonia și o femeie din Spania, au fost răniți de urs, în două zile consecutive, în zona barajului Vidraru din județul Argeş.